Chelsea s-a distanțat în fruntea clasamentului după o victorie pe Villa Park. Spurs a revenit și s-a impus în fața rivalei Arsenal cu scorul de 2-1. Pantilimon și Gardoș, prezenți pe teren în etapa 24 din Premier League

În etapa a 24-a din Premier League au avut loc o serie de dueluri interesante. Tottenham s-a impus cu scorul de 2-1 în fața lui Arsenal, într-o partidă în care Chiricheș nu a fost prezent nici măcar pe banca de rezerve. Everton și Liverpool au încheiat la egalitate, scor 0-0, în derby-ul Merseyside, iar Chelsea a reușit să creeze o diferență de 7 puncte între primele două clasate, după ce Manchester City nu a reușit decât un egal, scor 1-1, în partida cu Hull City de pe teren propriu. Pantilimon a fost integralist în poarta lui Sunderland, în timp ce Gardoș a jucat pentru Southampton încă din minutul 26, atunci când l-a înlocuit pe colegul său Targett, accidentat.


Sâmbătă, 7 ianuarie

Tottenham – Arsenal 2-1 (Kane 56′, 86′ – Ozil 11′)
Aston Villa – Chelsea 1-2 (Okore 48′ – Hazard 8′, Ivanovic 66′)
Leicester – Crystal Palace 0-1 (Ledley 55′)
Manchester City – Hull City 1-1 (Milner 92′ – Meyler 35′)
QPR – Southampton 0-1 (Mane 93′)
Swansea – Sunderland 1-1 (Ki Sung-Yong 66′ – Defoe 42′)
Everton – Liverpool 0-0

Duminică, 8 ianuarie

Burnley – West Brom 2-2 (Barnes 11′, Ings 32′ – Brunt 46′, Brown 67′)
Newcastle United – Stoke City 1-1 (Colback 75′ – Crouch 90′)

18:15
West Ham – Manchester United (în direct pe Eurosport)


Clasamentul în Premier League


Spectacol: două derby-uri în aceeași etapă

Tottehnam – Arsenal

Tottenham – Arsenal ar putea fi o confruntarea crucială pentru lupta la locurile de Liga Campionilor. În timp ce ocupanta locului 4, Southampton, are o deplasare la QPR, echipă aflată pe locul 19 și rămasă recent fără antrenor, Arsenal (locul 5 – 42 puncte) și Tottenham (locul 6 – 40 puncte) sunt nevoite să se întâlnească într-un meci direct.


Chiricheș (stânga) surprins într-o încercare de a-l deposeda pe Walcott. Românul s-ar putea regăsi pe banca de rezerve în partida de pe White Hart Lane

Șansele ca românul Vlad Chiricheș să joace în această partidă sunt foarte mici. Deși Tottenham nu l-a lăsat pe fundaș să plece la AS Roma în perioada de mercato din această iarnă, este aproape o certitudine faptul că managerul Mauricio Pochettino se va baza pe cuplul Fazio – Vertonghen în centrul compartimentului defensiv.

Echipe probabile:

Tottenham (4-2-3-1): Lloris – Walker, Fazio, Vertonghen, Rose – Bentaleb, Mason – Lamela, Dembele, Eriksen – Kane.
Arsenal (4-2-3-1): Ospina – Bellerin, Mertesacker, Koscielny, Monreal – Coquelin, Ramsey – Walcott, Cazorla, Ozil – Giroud.

  • Arsenal a câștigat 5 din ultimele 6 meciuri jucate în Premier League.
  • Tottenham nu a pierdut niciuna din ultimele 6 partide de pe teren propriu în campionat.
  • Arsenal a marcat cel puțin 2 goluri în 8 din ultimele 9 meciuri în Premier League, reușind să nu primească gol în ultimele 3.
  • Tottenham are avantajul de a avea un lot fără absențe provocate de accidentări, în timp ce la Arsenal lipsesc Arteta, Wilshere, Diaby, Debuchy, Oxlade-Chamberlain, Sanchez și Welbeck (incert) din cauza problemelor fizice.

Everton – Liverpool

Un meci între două echipe care nu sunt la fel de bine plasate ca cele două protagoniste ale derby-ului Nordului Londrei, dar, fără dubii, un meci care va fi la fel de contestat. Liverpool, aflată pe locul 7 (38 de puncte), este obligată să obțină cele trei puncte din acest meci, în contextul favorabil al duelului direct dintre cele două echipe aflate deasupra sa în clasament. Dar, este mai mult ca sigur că, deși aflată doar pe locul 12 (26 de puncte), Everton va face tot posibilul să-i pună bețe în roate rivalei sale de peste Stanley Park.


Sâmbătă, Steven Gerrard ar putea juca pentru ultima dată în carieră împotriva rivalei Everton (Foto: AFP)

Probabil că cel mai notabil aspect al acestei confruntări este că va fi ultimul Merseyside derby în care va juca Steven Gerrard. Cel puțin în Premier League, dacă luăm în calcul faptul că există posibilitatea ca cele două echipe să se întâlnească în Europa League. De-a lungul carierei sale, căpitanul lui Liverpool s-a întâlnit cu Everton în 32 de rânduri.

  • Livepool a câștigat 5 din ultimele lor 6 meciuri jucate în Premier League, reușind să nu primească gol în ultimele 3 deplasări.
  • Echipa de pe Anfield nu a pierdut niciodată în ultimele 9 confruntări avute cu Everton în toate competițiile.

Echipe probabile:

Everton (4-2-3-1): Robles – Baines, Jagielka, Stones, Coleman – Barry, Besic – Mirallas, Naismith, McGeady – Lukaku.
Liverpool (3-4-2-1): Mignolet – Can, Skrtel, Sakho – Markovic, Henderson, Lucas, Moreno – Gerrard, Coutinho – Sterling.

Pantilimon, singurul român sigur

Sunderland va efectua o deplasare la Swansea în etapa 24 din Premier League . Echipa lui Gus Poyet s-a impus în ultima etapă, într-un meci pe teren propriu cu Burnley (2-0), în condițiile în care nu mai reușiseră să facă acest lucru de dinaintea Crăciunului (Newcastle – Sunderland 0-1). Pantilimon este anunțat titular. Din păcate, nu același lucru se poate spune și despre ceilalți doi români din prima divizie de fotbal din Anglia, Gardoș și Chiricheș, care au șanse foarte mici să contribuie la meciurile pe care echipele lor le vor disputa în această etapă.


Publicația The Guardian consideră că Pantilimon va fi în poarta lui Sunderland încă din primul minut al confruntării de pe Liberty Stadium (Foto: The Guardian)

Publicat: 08 02. 2015, 18:01
Actualizat: 08 02. 2015, 18:02