Fostul mare jucător olandez Ruud Gullit a semnat un contract cu echipa cecenă Terek Groznîi. Gullit a semnat un contract pentru 18 luni cu posibilitatea de extindere. Echipa s-a clasat pe locul 12 în clasamentul primei ligi din Rusia.
Olandezul l-a înlocuit pe Anatoly Baidachny și se va lupta în Premier League cu fostul său coleg de la Dan Petrescu, ce antrenează la Kuban Krasnodar.
Cei doi au fost colegi în Anglia între anii 1995-1998. Petrescu și Gullit au mai fost adversari ca jucători în finala CCE din 1989, când AC Milan a învins Steaua cu 4-0. La Terek Groznîi au evoluat, în ultimii ani, și trei fotbaliști români. Este vorba despre Florentin Petre, Andrei Mărgăritescu și Daniel Pancu.
Gullit (48 de ani) a câștigat Campionatul European cu Olanda în 1988, Liga Campionilor cu AC Milan în 1989 și 1990 și a fost desemnat Balonul de Aur în 1987. Ca antrenor, Ruud Gullit a pregătit formațiile Chelsea (1996-1998), Newcastle (1998-1999), Feyenoord Rotterdam (2004-2005) și Los Angeles Galaxy (2007-2008).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER