Chelsea și Manchester United, învinse în Premier League!

Manchester United a capitulat la Londra, împotriva lui Fulham, scor 0-2.

`Diavolii` lui Ferguson au fost extrem de nervoși, și, deși și-au creat câteva oportunități de a înscrie, nu au reușit mai nimic. Practic, meciul a plecat de la 1-0 pentru gazde, care au marcat în minutul 18, din penalty, prin Danny Murphy. La această fază, Paul Scholes a fost eliminat, îngreunând și mai mult misiunea lui United.

Deși în repriza secundă tehnicianul campioanei i-a arucat în luptă pe Rooney și pe Tevez, într-o încercare disperată de a marca, acest lucru nu s-a produs. Rooney a văzut chiar roșu în minutul 88, la un minut după ce Fulham majorase avantajul la 2-0, prin Gera.

Iată cele două formații:

Fulham (4-4-2): Schwarzer – Paintsil, Hughes, Hangeland, Konchesky – Etuhu, Murphy (Dacourt 67′), Davies, Dempsey (Gera 82′) – Zamora (Kamara 77′), Johnson

Manchester United (4-4-2): van der Sar – O’Shea (Tevez 70′), Evans, Ferdinand, Evra – Fletcher, Scholes, Park, Giggs – Ronaldo, Berbatov (Rooney 46′)

De pasul greșit al lui Manchester nu a reușit să profite Chelsea, care a pierdut, la rândul ei, în disputa de pe White Hart Lane, contra lui Tottenham.

Marea speranță a croaților, Luka Modric, a înscris în minutul 50 și i-a adus prima înfrângere lui Hiddink de când a preluat cârma trupei londoneze.

Manchester rămâne lider, cu 65 de puncte acumulate, la patru lungimi distanță de principalele contracandidate, Liverpool și Chelsea. Cormoranii lui Benitez vor evolua mâine, pe Anfield Road, contra lui Aston Villa și au șansa să se apropie la doar un punct de lider.

Tottenham: Gomes – Corluka, Woodgate, King, Assou-Ekotto – Lennon, Jenas, Palacios, Modric – Bent, Keane.

Chelsea: Cech – Bosingwa, Alex, Terry, Ashley Cole – Essien, Ballack, Lampard, Belletti – Drogba, Anelka.

Publicat: 21 03. 2009, 20:27
Actualizat: 21 03. 2009, 21:24