Chelsea, start lansat în Premier League. Schurrle a reușit o capodoperă de gol, Fabregas și Diego Costa au fost imperiali
- Chelsea a început în forță noul sezon, impunându-se categoric pe terenul nou-promovatei Burnley, scor 3-1. Diego Costa, Cesc Fabregas și Thibaut Courtois și-au făcut debutul pentru londonezi într-un meci oficial, iar evoluțiile lor au fost excelente.
Mourinho a reușit să construiască, în această vară la Chelsea, una dintre cele mai puternice echipe din istoria grupării de pe Stamford Bridge. Portughezul a reușit transferuri importante exact în zonele precare (mijlocaș central – Fabregas și atacant – Diego Costa), dublând totodată toate posturile, astfel că „albaștrii” pot alinia la orice oră o formație redutabilă.
Iar modul în care s-au integrat nou-veniții a impresionat încă din primul meci oficial. Excelenți în partidele de verificare, Fabregas și Diego Costa au fost impecabili și luni seară, în deplasarea de la Burnley. Deși gazdele au deschis scorul foarte repede (Arfield ’14), Chelsea a revenit imediat în joc, creându-și numeroase faze periculoase. Fostul vârf al lui Atletico Madrid a adus egalarea după doar trei minute, pentru ca apoi la rampă să iasă Fabregas. Ex-jucătorul lui Arsenal și al Barcelonei a creat ambele faze ale golurilor doi și trei, pasând decisiv pentru Schurrle (’21), respectiv Ivanovic (’34).
Scorul putea să fie unul mult mai sever, însă Chelsea nu a mai fost la fel de concentrată în repriza secundă, când Mourinho l-a trimis în luptă și pe Drogba, aflat și el la primul meci oficial după revenire. Altfel, de notat faptul că belgianul Courtois pare să fi câștigat pentru moment lupta pentru titularizare cu Cech.
Etapa următoare, Chelsea va întâlni o altă nou-promovată, Leicester, pe teren propriu.
Primul „11” al lui Chelsea:
Courtois – Ivanovic, Cahill, Terry, Azpilicueta – Matic, Fabregas – Schurrle, Oscar, Hazard – Diego Costa
- Golul lui Schurrle a fost o adevărată capodoperă. Obișnuită să joace mai mult pe contra-atac în meciurile din deplasare, Chelsea a dus de această dată tiki-taka la rang de artă
Rezultatele primei etape din Premier League
Manchester United – Swansea 1-2
Leicester – Everton 2-2
QPR – Hull 0-1
Stoke – Aston Villa 0-1
WBA – Sunderland 2-2
West Ham – Tottenham 0-1
Arsenal – Crystal Palace 2-1
Liverpool – Southampton 2-1
Newcastle – City 0-2
Burnley – Chelsea 1-3