Chiricheș a impresionat fără să joace! „De asta l-au vrut cele mai mari cluburi din Europa! E perfect pentru Tottenham!”

Vlad Chiricheș a devenit în această vară cel mai scump jucător vândut vreodată de un club din Liga 1, însă englezii par convinși că nu Steaua e echipa care a ieșit câștigată din afacerea de 9 milioane de euro.

Site-ul footballfancast.com analizează transferul fundașului român la Tottenham și concluzionează că internaționalul român e „perfect” pentru gruparea londoneză și oferă cinci motive pentru care mutarea se va dovendi mai mult decât profitabilă.

În viziunea englezilor, calitățile lui Chiricheș îl vor promova în scurt timp în prima echipa a lui Tottenham și,  mai mult, îl vor transforma într-o țintă pentru marile cluburi din Europa, iar trupa din Nordul Londrei va reuși să facă un profit consistent de pe urma sa.

1. „Are experiență în cupele europene și n-ar trebui să fie nicio problemă pentru el să joace la cel mai înalt nivel al fotbalului european, dacă Spurs își va atinge obiectivul și va termina în primele patru din Premier League.

Importanța lui în echipă poate să nu fie atât de evidentă în acest sezon, dar, dacă Spurs va ajunge să se lupte pentru trofee în sezonul viitor, Chiricheș va deveni un jucător extrem de important”

2. „Întărește apărarea. Deși se poate specula pe seama faptului că Steven Caulker n-ar fi trebuit să fie lăsat să plece, ținând cont de valoarea lui, aducerea lui Chiricheș reprezintă un plus imens pentru ceea ce înseamnă opțiunile din defensivă.

William Gallas a plecat de asemenea în vară și în loc ca el și Caulker să fie înlocuiți cu jucători de același nivel, Villas-Boas a cumpărat un fotbalist care e evident mai bun și oferă ceva în plus.

Viteza, forța și abilitatea tehnică a lui Chiricheș aduce o altă dimensiune apărării lui Spurs, și asta e ceva ce le-a lipsit în ultimele sezoane”

3. „Versatilitate. Deși se poate discuta asupra capacității sale de a-i scoate imediat din echipă pe Michael Dawson și Jan Vertonghen, Chiricheș e un jucător versatil care e la fel de bun și ca fundaș de bandă sau mijlocaș central. A dovedit la Steaua că are ce îi trebuie pentru a juca pe mai multe posturi și ăsta e motivul pentru care mai multe cluburi din Europa l-au avut pe lista de cumpărături”.

4. „Înlocuitor pentru Dawson? La doar 23 de ani, Chiricheș are timpul de partea sa. Poate nu se va face remarcat imediat pe White Hart Lane, dar e posibil să fi fost adus și pentru viitor, ca o soluție de înlocuire a lui Dawson, în anii următori.

Și atunci când AC Milan, Barcelona și Real Madrid au fost interesate de tine, știi foarte bine că ai potențialul să ajungi în vârf”

5. „Un chilipir la 8 milioane de lire. În doar două sezoane, valoarea românului s-ar putea cel puțin tripla, așa că Villas-Boas a făcut o afacere excelentă grâbindu-se să-l aducă în Premier League.  Cum cele mai bogate cluburi din Europa sunt interesate de fundaș, se poate spune că Spurs a reușit să fure un jucător de talie mondială de sub nasurile rivalelor din Champions League. Și, cunoscându-l pe Daniel Levy, va fi vândut pentru un profit consistent în anii următori”

Publicat: 12 09. 2013, 14:33
Actualizat: 12 09. 2013, 14:41