Fiesta a început duminică pentru fotbaliștii lui Inter chiar pe gazonul arenei „Ennio Tardini” din Parma, imediat după meciul câștigat cu 2-0.
Totuși, jucătorii nerazzuri s-au manifestat rezervat, din respect față de suflarea parmegiană care suferea pentru retrogradarea echipei lor în Serie B. Din același motiv, Federația Italiană a decis să le înmâneze trofeul și medaliile de campioni lui Chivu și compania la Milano, pe stadionul „Giuseppe Meazza”. Formația lui Mancini a dat frâu liber bucuriei în momentul în care a revenit în capitala Lombardiei și pe tot parcursul pelerinajului alături de cei 50.000 de fani, care a cuprins deja obișnuitele opriri, la stadion și în Piața Domului. Guardiola, după Chivu și De Rossi Josep Guardiola, viitorul antrenor al Barcelonei, le-a cerut în mod imperativ oficialilor catalani să demareze cât mai repede negocierile pentru aducerea pe „Camp Nou” a internaționalului român Cristian Chivu și a fostului coechipier al acestuia din Cetatea Eternă, mijlocașul Squadrei Azzurra, Daniele De Rossi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER