Prelungirea contractului lui Cristi Chivu de către Inter Milano a stârnit un val de nemulțumire peste ocean. Americanii de la ESPN scriu că gruparea italiană a luat o decizie cel puțin neinspirată atunci când a ales să-l păstreze pe fundașul român.
„Este foarte greu de înțeles de ce unui jucător precum Chivu, în continuă scădere de câteva sezoane, i s-a oferit un nou contract, în timp ce Cesar și Stankovic sunt considerați surplusuri deși contractele lor expiră abia în 2014. Nelegitim? Probabil. Incorect? Cu siguranță!”, a notat sursa citată.
Cristi Chivu și-a prelungit contractul pe două sezoane cu Inter Milano, salariul urmând să fie de 2,5 milioane de euro pe an.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER