Inter i-a găsit înlocuitor lui Cristi Chivu: un fundaș stânga brazilian de 20 de ani, de la Internacional Porto Alegre, Juan Jesus, care costă 6 milioane de euro. Internaționalul român are șanse minime să mai prindă echipa din iarnă, mai ales că antrenorul Claudio Ranieri vrea să întinerească masiv lotul.
Declarațiile date săptămâna trecută nu i-au făcut prea mult bine lui Chivu: „De patru ani tot spun că eu sunt fundaș central! Joc pe stânga doar pentru că așa mi se cere, dar nu este postul meu”. Massimo Moratti s-a conformat și i-a găsit deja un înlocuitor, pe tânărul Juan Jesus, de la Internacional, considerat drept „Maicon de pe partea stângă”.
Mutarea are șanse mari să se realizeze din două motive: șefii sunt nemulțumiți de prestațiile japonezului Nagatomo, dar nici nu vor să mai mizeze pe Chivu, care a ajuns la 31 de ani și nu mai prezintă garanții pentru viitor, mai ales din pricina accidentărilor sale dese. Presa italiană dă ca sigură plecarea românului la iarnă, prețul lui fiind fixat la 5 milioane de euro. Contractul lui Chivu va expira în vara viitoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER