Chivu, pe urmele lui Balotelli! Ce vor zice fanii lui Inter? :)
Aflat la Reșița cu ocazia dezvelirii unui bust
comemorativ al tatălui său Mircea Chivu, Cristi Chivu a trecut
și printr-un moment inedit. Oficialii clubului de fotbal din
Reșița, unde a debutat Cristi Chivu în fotbalul mare, au profitat
de ocazie și i-au înmânat un tricou cu numărul 17, numărul cu care
a debutat în Liga I în anul 1997. Cristi s-a fotografiat cu tricoul
fără să realizeze că ar putea fi într-o situație dificilă: culorile
echipei sunt roșu și negru, iar echipamentul seamănă cu al lui AC
Milan, rival actualei sale echipe, Inter! De altfel, reșițenilor li
se spunea „rosso-neri” și „Milan din Banat” în vremurile bune.
Bineînțeles, situația nu se compară cu cea a lui Balotelli.
În luna
martie, jucătorul de origine ghaneză al lui Inter a fost surprins
de presa din Italia când se fotografia cu un tricou al lui AC
Milan. Balotelli este însă fan declarat chiar al rivalei AC
Milan, nu al unei echipe având culori similare! 🙂