Fostul internațional Cristian Chivu a luat examenul pentru licența UEFA A, a doua categorie de antrenor, pe care l-a susținut la Coverciano, a anunțat, joi, Federația Italiană de Fotbal (FIGC).
Cu ajutorul licenței A, Chivu va putea pregăti echipe din Serie C și va putea fi secund la formații din Serie A și Serie B.
În vârstă de 37 de ani, Chivu a făcut parte dintr-o grupă de foști fotbaliști, admiși la școala de la Coverciano datorită faptului că au evoluat cel puțin șapte sezoane în Serie A și au jucat măcar 180 de partide în acest campionat sau au fost campioni mondiali.
Alături de Chivu, au mai luat licența UEFA A: Amantino Mancini, Marco Amelia, Mauro Camoranesi, Marco Cassetti, Morgan De Sanctis, Fabio Galante, Angelo Palombo și Luca Toni. De pe 10 octombrie, ei au efectuat 210 ore de curse, iar marți au susținut cu succes examenul final.
Chivu a strâns 200 de meciuri în Serie A, la AS Roma, între 2003 și 2007, și la Internazionale Milano, pentru care a jucat în perioada 2007-2014. În prezent, Chivu este observator tehnic la UEFA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER