Chivu simte că s-a întors în timp!** Un superstar mondial, tratat ca în Liga 1: „Până nu se decide, aici nu mai joacă!”

Clipe grele pentru unul dintre colegii lui Cristi Chivu de la Inter.

Deși este considerat unul dintre cei mai buni mijlocași din lume și a pus serios umărul la toate marile performanțe atinse de Inter în ultimii trei ani, olandezul Wesley Sneijder se vede acum obligat să și urmărească colegii din tribune, după ultima decizie luată de clubul condus de Massimo Moratti.

Șefii lui Inter doresc să facă modificări în contractul mijlocașului de 28 de ani și l-au anunțat astăzi pe acesta că nu mai are ce căuta în prima echipă, daca nu va accepta noile condiții (o metodă des folosită de cluburile din Liga 1 pentru a-și convinge jucătorii să semneze un nou contract).

Sneijder a ratat oricum o mare parte a sezonului din cauza unei accidentări, iar acum va sta pe tușă din cauza problemelor contractuale.

Directorul tehnic al lui Inter, Mario Branca, a explicat extrem de clar cum stau lucrurile: „Trebuie să-i modificăm contractul. El și anturajul lui trebuie să se decidă ce vor să facă în legătură cu propunerea noastră. Sneijder nu va mai juca pentru Inter până nu se hotărăște”, a declarat Branca pentru Sky.

Publicat: 26 11. 2012, 19:21
Actualizat: 26 11. 2012, 19:22