Cine a fost cel mai bun număr 10 din istorie? Englezii au încercat să răspundă: Hagi, peste Messi sau Zico

Cine a fost cel mai bun număr 10 din istorie? Englezii au încercat să răspundă: Hagi, peste Messi sau Zico
  • Publicat:
  • Actualizat:

FourFourTwo a încercat să răspundă la una dintre eternele întrebări ale fotbalului: „Cine a fost cel mai bun număr 10 din istorie?”. Englezii au întocmit un top format din 10 jucători de geniu și au ajuns la concluzia că Hagi a fost mai bun decât Messi, Zico sau Laudrup.

„Porecla lui era ‘Maradona din Carpați’ și este ușor să-ți dai seama de ce. Hagi a fost un jucător emblematic al Stelei la sfârșitul anilor ’80 și a plecat în Occident imediat după căderea Cortinei de Fier. Chiar dacă a jucat la Barcelona și Real Madrid, Hagi nu a reușit să se impună la cele două formații însă s-a bucurat de o perioadă extraordinară la Galatasaray și i-a condus pe turci spre singurul lor trofeu european. Datorită personalității sale puternice și a sclipirilor de geniu, România a ajuns până în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 1994. Un moment memorabil este golul marcat în poarta Columbiei”, scriu englezii.

Cum arată clasamentul celor mai buni „decari” din istorie, în opinia FourFourTwo: 1. Maradona, 2. Puskas, 3. Pele, 4. Baggio, 5. Platini, 6. Hagi, 7. Zico, 8. Messi, 9. Michael Laudrup, 10. Enzo Francescoli
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza! Urmează fenomene meteo extreme în aceste zone
Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza! Urmează fenomene meteo extreme în aceste zone
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
"Tricolorul" care l-a dezamăgit pe MM Stoica după România - Bosnia: "M-a şocat, nu am crezut că se poate schimba…
Transformarea șocantă a Ancăi Badiu, fosta solistă a trupei Class! Pe vremuri era una dintre cele mai frumoase artiste
Transformarea șocantă a Ancăi Badiu, fosta solistă a trupei Class! Pe vremuri era una dintre cele mai frumoase artiste
Vestea MOMENTULUI! Corina Caciuc și Reghe, în culmea fericirii. Anamaria Prodan va fi furioasă!
Vestea MOMENTULUI! Corina Caciuc și Reghe, în culmea fericirii. Anamaria Prodan va fi furioasă!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Beneficiul surprinzător pe care URINA de balenă îl aduce pentru ocean!
Beneficiul surprinzător pe care URINA de balenă îl aduce pentru ocean!
Cum arată sora cea mare a lui Octavian Popescu. Andreea întoarce toate privirile
Cum arată sora cea mare a lui Octavian Popescu. Andreea întoarce toate privirile
Cezar Ionașcu a fost cu presupusa amantă în vacanță! Ce au făcut cei doi în timp ce Oksana era plecată de acasă
Cezar Ionașcu a fost cu presupusa amantă în vacanță! Ce au făcut cei doi în timp ce Oksana era plecată…
Taxa care se introduce din 2026. E ordin de la UE. Devine obligatoriu și în România
Taxa care se introduce din 2026. E ordin de la UE. Devine obligatoriu și în România
O profesoară măritată de 31 de ani i-a forțat pe elevi să facă orgii cu ea și să poarte măști
O profesoară măritată de 31 de ani i-a forțat pe elevi să facă orgii cu ea și să poarte măști…
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210, Tânăr și neliniștit
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210,…
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×