Cine a zis că Villas-Boas nu e un antrenor bun?** Ferguson adoptă tactică ‘patentată’ de portughez
După ce Chelsea a anunțat că este dispusă să se despartă de nouă jucători importanți pentru a face loc unor fotbaliști tineri, Manchester United nu se lasă mai prejos, presa din Anglia anunțând că Sir Alex Ferguson dorește să renunțe la cuplul de fundași centrali, Vidic – Ferdinand.
E drept, United nu renunță la un număr impresionat de jucători, dar principiul e același: fotbaliștii trecuți de prima tinerețe vor fi cedați pentru a face loc unor jucători tineri.
Nemanja Vidic și Rio Ferdinand pot fi vânduți în vara viitoare, locul lor urmând să fie luat de puștii Chris Smalling și Phil Jones.
Nemanja Vidic, în vârstă de 30 de ani, este dorit de cluburi importante precum Real Madrid sau Juventus Torino, precum și de rușii de la Anji, în timp ce Rio Ferdinand (33 de ani) poate ajunge la clubul care l-a format, West Ham United.
374 de meciuri și 7 goluri sunt cifrele care definesc prestația lui Ferdinand în tricoul „Diavolilor”
240 de partidei și 18 goluri a bifat Vidic pentru Manchester United