Cine ar fi crezut?** Moratti ține cu Juventus

Inter n-a renunțat la titlu în Italia, dar e la mâna marii
rivale Milan. Cum Napoli n-a putut să-i oprească pe „diavoli”,
Massimo Moratti așteaptă acum ajutor din partea lui Juventus! Chiar
echipa cu care nerazzurrii împart o rivalitate și mai mare, după
„Calciopoli”.

Înainte de Crăciun, cu Benitez pe bancă, titlul era doar un vis
pentru Inter. A venit Leonardo și au sosit și rezultatele. Doar că
Milan a rămas lider în Italia și are cinci puncte avans în acest
moment. Mai întâi, Moratti a așteptat un ajutor de la Napoli. N-a
ieșit, pentru că, luni, rivalii din Milano s-au impus clar, 3-0.
Patronul interist își pune acum speranțe în meciul de mâine, când
Milan joacă în deplasare la Juve. O echipă și un club cu care
Interul a dezvoltat o rivalitate și mai mare în ultima vreme, după
2006. „Voi fi fanul lui Juventus”, a fost
declarația cu care Moratti i-a șocat pe italieni, în ediția de ieri
a Gazzetta dello Sport.

Altfel, tot ieri, patronul lui Inter a primit din partea primăriei
orașului Milano un premiu, „Ambrogino d’oro”, pentru „tripla”
istorică din sezonul trecut, ocazie cu care Letizia Moratti,
primarul orașului Milano și chiar cumnata patronului interist, s-a
făcut de râs. A greșit de mai multe ori în discursul de la
festivitatea de acordare a premiului anul când s-a înființat
Interul.

Milan e favorită, deși joacă în deplasare. Victoria
„diavolilor” e cotată cu 2,50 la Stanleybet, iar succesul „Bătrânei
Doamne” cu 2,70

Publicat: 03 03. 2011, 21:57
Actualizat: 04 03. 2011, 02:02