Ca niciodată înaintea unui „El Clasico”, golgheterii celor două rivale sunt la egalitate! Messi și Ronaldo sunt nedespărțiți deocamdată în fruntea topului marcatorilor din Primera, ambii cu câte 41 de goluri. E recordul all-time pe timpul unui sezon, stabilit anul trecut de Ronaldo și egalat acum. Întrebarea e cine și cât de sus va ridica noua ștachetă. Messi a ajutat și el la parcursul șnur al Barcei din ultima perioadă, în Primera, cu goluri marcate în fiecare din ultimele 10 partide consecutive!
În plus, se descurcă binișor în meciurile cu Realul, fiind pe locul 4 în topul golgheterilor all-time, cu 13 reușite, una sub ce-au reușit Cesar, Gento sau Puskas. Atacantul Barcelonei mai are cinci goluri până la recordul lui Di Stefano. Ronaldo s-a obișnuit și el cu Barça. Sezonul trecut a reușit două goluri în cinci partide (iar golurile sale au adus un egal, în campionat, și Cupa Spaniei). În acest sezon a marcat unul în plus, tot în cinci meciuri. Dacă cei doi golgheteri de rasă sunt la egalitate în campionat, per total conduce Messi.
41 de goluri din 174 de șuturi a reușit Messi. Ronaldo a avut nevoie de 220 de șuturi pentru același randament
63 de goluri în 53 de partide, are Messi pentru Barcelona, în toate competițiile, cu 10 mai mult decât Ronaldo (în 49 de meciuri)
400 de milioane de telespectatori este audiența estimată
Xavi va deveni jucătorul cu cele mai multe prezențe în El Clasico (32), doborând recordul lui Joan Segarra (31)
Pedro va atinge prezența cu numărul 100 în tricoul Barcei, în campionat, dacă va evolua
Ozil este jucătorul cu cele mai multe pase de gol din Primera (15), una peste Di Maria(14) și două mai mult decât Messi
Meciul va semăna cu ultimele partide, în care am marcat și am scos puncte. Indiferent de rezultat, mai rămân patru meciuri de jucat Aitor Karanka, secund Real Madrid
Titlul depinde mult de acest meci. Dacă vom câștiga, avem șanse. Dacă vom pierde, s-a încheiat Xavi, căpitan Barcelona
86 de victorii are Barça, la fel ca și Realul. 46 de partide s-au încheiat la egalitate (în toate competițiile)
107 goluri a marcat Realul până acum. Barcelona are 96 (cele mai bune atacuri)
24 de goluri a încasat Barça în 33 de partide, cu cinci mai puțin decât Real (cele mai bune defensive)
256 de șuturi pe poartă a reușit Barça. Realul a cadrat mai multe, 270
88 de șuturi pe poartă a suportat Barça, Realul mai multe (114)
21.984 de pase a efectuat Barça în acest sezon din Primera, cele mai multe (în medie 666 pe meci). Realul „doar” 16.514 (500 pe meci)
404 driblinguri au realizat fotbaliștii Barcei, „doar” 294 Realul
448 de faulturi a făcut Realul și a suportat 502. Barça a suferit 535 și a făcut 343
71 de cartonașe galbene și 4 roșii au încasat jucătorii Barçei. Cei ai Realului au 82 de „galbene” și 5 „roșii”
0-2 cu Hercules, pe 11 septembrie 2010, este ultima înfrângere a Barçei pe teren propriu, în campionat
1-0 în decembrie 2007, este data ultimului succes al Realului pe terenul Barcelonei, în campionat
99 de goluri pe „Camp Nou” (din 1957/1958) a marcat Barça în „El Clasico”, în campionat
0 zero victorii, în campionat, are Realul, în duelurile cu Barça lui Guardiola (1 egal, 6 înfrângeri)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER