Gerard Pique se află pe lista neagră a lui Luis Enrique de mai mult timp, antrenorul Barcelonei părând dispus să renunțe la fundașul său central pe care îl acuză de lipsă de disciplină. Tensiunile dintre cei doi au fost remarcate de presa din Spania și la ultima partidă câștigată de Barcelona cu scorul de 2-1 în fața celor de la Almeria, atunci când deși catalanii efectuaseră deja cele trei schimbări, Luis Enrique l-a trimis pe Pique la încălzire, spre mirarea tuturor.
Cel mai probabil, acesta va pleca în iarnă, fiind dorit de mai multe echipe din Premier League, printre care Arsenal, Man United, Manchester City și Chelsea. Jose Mourinho și-ar dori un fundaș central precum Pique, mai ales că în vară s-a despărțit de David Luiz și vrea să întărească serios defensiva pentru a cuceri Liga Campionilor. Totuși, portughezul insistă că în iarnă pentru Pique și Dani Alves vor face o ofertă și cei de la Tottenham, care au un început de sezon dezastruos, fiind pe locul 12, cu 14 puncte, după 11 etape, anunță cei de la As.
Dacă aceste transferuri se vor concretiza, este puțin probabil ca Vlad Chiricheș să mai fie păstrat în lotul echipei de pe White Hart Lane, cel mai probabil fundașul român urmând să fie cedat în iarnă unei echipe care va oferi o sumă apropiată de cele nouă milioane de euro pe care clubul le-a plătit Stelei pentru transferul acestuia în 2013. Una dintre posibilele destinații pentru fundașul român este Serie A, acolo unde a fost dorit în trecut de AS Roma, iar acum Juventus și Inter Milano se arată interesate de serviciile jucătorului în vârstă de 24 de ani. De curând, în presa din Anglia a apărut și varianta unei mutări la Arsenal. Și pentru fotbalistul român ar fi un nou început, la o echipă la care s-ar putea impune ca titular.
Vlad Chiricheș a jucat 27 de meciuri pentru Tottenham (doar 3 în actuala stagiune) și a marcat un gol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER