Cine sunt jucătorii din Premier League care vor evolua la Cupa Africii pe Națiuni din Gabon. Competiția începe pe 14 ianuarie
În plin campionat, majoritatea echipelor din Premier League se vor confrunta cu o problemă deja tradițională în Europa: fotbaliștii africani sunt convocați să joace pentru naționalele lor cu ocazia începerii Cupei Africii pe Națiuni din Gabon. Competiția începe pe 14 ianuarie și se termină pe 5 februarie. Interesant este că Chelsea, Tottenham, City și Swansea nu au niciun jucător care va lipsi, lucru ce ar putea constitui un mic avantaj în lupta pentru titlu și pentru salvarea de la retrogradare în cazul lui Swansea.
Lista echipelor cu jucători convocați
Arsenal: Mohamed Elneny este singurul jucător care va lipsi de la Arsenal. Jucătorul de 24 de ani va evolua pentru Egipt.
Liverpool: Sadio Mane , jucător ce va evolua pentru Senegal.
Manchester United: Eric Bailly va lipsi din defensiva lui Jose Mourinho el urmând să joace pentru naționala Coastei de Fildeș.
Leicester: Are patr jucători care vor lipsi: Daniel Amartey care va evolua pentru Ghana, Yohan Benalouane pentru Tunisia, Islam Slimani pentru Algeria și cea mai importantă pierdere Riyad Mahrez care evoluează tot pentru Algeria.
Everton: trei jucători nu vor evolua pentru „caramele”, Idrissa Gueye (Senegal), Arouna Kone (Coasta de Fildeș) și Oumar Niasse (Senegal).
Crystal Palace: Kwesi Appiah pentru Ghana, Bakary Sako pentru Mali și Wilfried Zaha pentru Coasta de Fildeș.
Bournemouth: Max Gradel pentru Coasta de Fildeș.
Burnley: Tendayi Darikwa pentru Zimbabwe.
Hull: Ahmed Elmohamady pentru Egipt și Dieumerci Mbokani pentru Congo.
Middlesbrough: Adama Traore pentru Mali.
Southampton: Sofiane Boufal pentru Maroc.
Stoke City: Wilfried Bony pentru Coasta de Fildeș, Mame Biram Diouf pentru Senegal și Ramadan Sobhi pentru Egipt.
Sunderland: Wahbi Khazri pentru Tunisia, Lamine Kone pentru Coasta de Fildeș și Didier Ndong pentru Gabon.
Watford: Nordin Amrabat pentru Maroc, Brice Dja-Djedje pentru Coasta de Fildeș și Adlene Guedioura pentru Algeria.
West Bromwich Albion: Brendan Galloway pentru Zimbabwe și Allan Nyom pentru Camerun.
West Ham: Andre Ayew pentru Ghana, Cheikhou Kouyate și Diafra Sakho pentru Senegal.
Grupe Cupa fricii pe Națiuni 2017:
- Grupa A: Camerun, Burkina Faso, Gabon, Guineea-Bissau
- Grupa B: Algeria, Senegal, Tunisia, Zimbabwe
- Grupa C: Maroc, Coasta de Fildeș, Congo, Togo
- Grupa D: Ghana, Mali, Egipt, Uganda
Articol scris de Alexandru Iordache