Alex Ferguson a uimit la finalul meciului de la Sunderland, când la conferința de presă a admis că City a meritat titlul și i-a felicitat pentru performanța atinsă. La rece, după ce a avut timp să cântărească mai bine și afectat probabil de banner-ul afișat de Tevez(RIP Fergie), Sir Alex a nuanțat declarațiile și a trimis ironii către cetățeni.
„Au câștigat un titlu, o să treacă 100 de ani până să se poată compara cu noi. Nu avem de ce să ne facem griji, ce am clădit noi la United va rămâne în istorie.„, a explicat managerul ‘diavolilor’ pentru The Sun, făcând referire la cele 19 titluri din palmaresul lui United, dar și la performanțele europene realizate.
În ceea ce privește sentimentele trăite pe terenul ‘pisicilor negre’, când Rooney&Co credeau că și-au adjudecat titlul cu numărul 20, Ferguson a punctat: „A fost dezamăgire mare, mai ales că noi am făcut tot ce a depins de noi. M-am gândit chiar că putem să remontăm golaverajul în timpul meciului, dar portarul lui Sunderland a fost fantastic. Sunt momente când trebuie să analizezi ceea ce ai greșit când pierzi titlul, dar acum nu e un astfel de moment. Am obținut 89 de puncte, un punctaj cu care în alte sezoane am fi câștigat titlul detașat„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER