City profită de criza „liliecilor” și sunt aproape de a-l lua pe Villa!
Machester City e hotărâtă să dea peste cap bursa transferurilor în această iarnă. Dacă majoritatea cluburilor suferă ca urmare a crizei financiare și își gestionează foarte atent bugetul, a doua echipă a orașului Manchester vrea să dea tun după tun.
După ce șeici i-au oferit un salariu colosal lui Wayne Bridge, 21 milioane de lire pentru patru ani, aceștia sunt hotărâți să dezamorseze bomba: David Villa, starul Valenciei e la un pas de City of Manchester.
Chiar dacă oficialii "liliecilor" păreau hotărâți să nu se despartă de starul lor, indiferent de ofertă, de această dată, în condițiile situației precare de la club, aceștia sunt dispuși să accepte oferta lui City.
"Dacă vom avea o ofertă tentantă pentru Villa, va trebui să o luăm în considerare. În funcție de sumele care vor fi în joc, vom renunța fie la Villa, fie la Silva, deși nu ne-am propus să renunțăm la ei neapărat", spune Fernando Gomez Colomer, vicepreședintele clubului, pentru The Independent.
Discuțiile dintre cele două cluburi sunt mai vechi, patronii clubului din Premier League dorindu-l cu ardoare pe vârful spaniol, încă din august, de când au preluat formația engleză. Practic, în aceste condiții, singurul club în stare să satisfacă pretențiile financiare ale conducătorilor de pe Mestalla este Manchester City.