City și Chelsea au dus 50.000 de oameni la extaz, după un MECI TOTAL! VIDEO Londonezii conduceau cu 3-0, cetățenii au întors scorul

Manchester City și Chelsea Londra i-au „electrizat” pe cei aproape 50.000 de fani prezenți pe „Busch Stadium”, din Saint Louis.

Cele două forțe ale Angliei s-au întâlnit în SUA, pentru o partidă amicală și au oferit 90 de minute de fotbal total. La final, City s-a impus cu 4-3, după ce cu 27 de minute înainte de final Chelsea avea un avantaj de trei goluri.

Demba Ba, Cesar Azpilicueta și Oscar au marcat pentru proaspăta câștigătoare a Ligii Europa în minutele 14, 45 (penalty) și 53, ducând scorul la un neverosimil 3-0 cu aproape jumătate de oră înainte de final.

Meciul părea să ducă spre o victorie clară a londonezilor, însă City s-a trezit din pumni și până la final a reușit să răstoarne scorul de pe tabelă.

Semnalul revenirii a fost dat de Javi Garcia, în minutul 63. Dzeko a marcat golul doi imediat după (64), iar revenirea lui City s-a concretizat în ultimele cinci minute ale partidei. Mai întâi Dzeko a realizat dubla (’85), iar Micah Richards a înscris golul victoriei în ultimul minut de joc.


CHELSEA 3 – MANCHESTER CITY 4 (Ba 14, Azpilicueta 45 (pen), Oscar 53 / Garcia 63, Dzeko 64, 85, Richards 90)

CHELSEA (4-1-4-1): Cech (Blackman ’61) – Azpilicueta (Ferreira ’45), Ivanovic (Luiz ’45), Cahill (Ramires ’45) , Christensen – Mikel – Mata (Oscar ’45), Benayoun, Loftus-Cheek (Ake ’80), Cole – Ba (Torres ’45)

MANCHESTER CITY (4-2-3-1): Hart (Wright ’45) – Zabaleta (Maicon ’62), Kompany (Richards ’45), Rekik (Boyata ’80), Clichy – Garcia, Y. Toure (Huws ’45) – Rusnak (Milner ’62) , Tevez, Silva (Nasri ’45) – Aguero (Dzeko ’45)

Publicat: 24 05. 2013, 10:00
Actualizat: 24 05. 2013, 10:05