Clarence Seedorf s-a retras și va deveni noul antrenor al Milanului

UPDATE 17:34 Într-o conferință de presă desfășurată azi, Clarence Seedorf a declarat că se va retrage din cariera de jucător pentru a deveni noul antrenor al lui AC Milan. 


Mijlocașul olandez al echipei Botafogo, Clarence Seedorf, va fi de joi noul antrenor al echipei AC Milan, urmând să-l înlocuiască pe Massimiliano Allegri, a anunțat Gazzetta dello Sport.

Conform sursei citate, fostul internațional olandez va veni miercuri seară la Milano pentru a discuta cu oficialii clubului italian și pentru a urmări meciul cu Spezia din Cupa Italiei, iar joi va semna un contract până în vara anului 2016.

Gazzetta dello Sport a scris că, începând din vară, Clarence Seedorf (37 de ani) îi va coopta în staful tehnic ca antrenori secunzi pe Jaap Stam și Hernan Crespo.

Publicația italiană a mai scris că fostul jucător al Milanului va susține o conferință de presă sâmbătă, iar duminică va sta pe banca tehnică la meciul cu Hellas Verona.

Clarence Seedorf a jucat 300 de meciuri pentru AC Milan în perioada 2002-2012 și a câștigat de două ori titlul de campion, o dată Cupa Italiei, de două ori Supercupa Italiei, de trei ori Liga Campionilor, de două ori Supercupa Europei și o dată Campionatul Mondial al cluburilor. El a mai evoluat în cariera de jucător la formațiile Ajax Amsterdam, Sampdoria Genova, Real Madrid și Internazionale Milano.

Tehnicianul Massimiliano Allegri a fost demis, luni, din funcția de antrenor principal al echipei AC Milan, după înfrângerea suferită în fața formației Sassuolo, scor 3-4, în etapa a XIX-a din Serie A. Echipa va fi condusă provizoriu de secundul lui Massimiliano Allegri, Mauro Tassotti.

Massimiliano Allegri, în vârstă de 46 de ani, se afla la AC Milan din 2010, iar în această perioadă a reușit să câștige un titlu și o Supercupă a Italiei.

Sursa: Mediafax

Publicat: 14 01. 2014, 17:37
Actualizat: 14 01. 2014, 17:38