Claude Puel trebuia să fie în elicopter, alături de patronul Vichai, dar s-a răzgândit în ultimul moment. VIDEO | Antrenorul lui Leicester a apărut în fața reporterilor cu un discurs emoționant: „Va fi o onoare să jucăm în memoria lui”
Francezul Claude Puel a susținut joi prima conferință de presă de după decesul patronului Vichai Srivaddhanaprabha. Vizibil emoționat, antrenorul a asigurat că mentalitatea impusă de thailandez la club va rămâne neschimbată, iar moștenirea lăsată de el va dăinui pe vecie.
Antrenorul echipei, Claude Puel, trebuia să fie în acel elicopter după terminarea partidei, dar s-a răzgândit în ultima clipă. Managerul francez a renunțat să mai meargă alături de patron, dorind să treacă întâi pe la spital, pentru a vedea starea lui Amartey, care s-a accidentat grav în partida cu West Ham.
„Cu toții ne rugăm pentru familia lui Vichai și pentru celelalte persoane aflate la bord. Vichai a adus Leicester la nivelul la care este astăzi. A format o adevărată familie aici. A investit în club, în oraș, în oameni. Era iubit de toți cei din interiorul clubului, dar și de persoanele din exterior. Am fost privilegiat să pot lucra cu el. Puteți să vă dați seama ce a însemnat pentru restul oamenilor după ce vedeți câte flori și câte tricouri au fost aduse în fața stadionului. A lăsat în urma sa o moștenire care va dăinui pe vecie.
Eu, ca antrenor, voi încerca să duc mai departe viziunea implementată de el la club. Niciodată nu am fost mai mândru de faptul că sunt antrenorul echipei. În astfel de momente, suntem cu toții uniți. Nu ne-am putut gândi la fotbal în această săptămână, dar va fi o onoare să jucăm în memoria unui om care a făcut atât de multe lucruri pentru acest club. Vom duce mai departe această echipă, pe care el a construit-o”, a spus Claude Puel, la conferința de presă premergătoare partidei cu Cardiff, citat de site-ul clubului.
Vichai Srivaddhanaprabha a preluat clubul în aprilie 2010, pe când Leicester City evolua în liga a doua. 39 de milioane de lire sterline a plătit pentru a deveni acționar majoritar. Vichai devenise un suporter al echipei în 1997, după ce „vulpile” au câștigat Cupa Ligii în fața lui Middlesbrough.
Elicopterul care aparținea patronului lui Leicester, Vichai Srivaddhanaprabha, s-a prăbușit în parcarea stadionului „King Power” sâmbătă seara,după meciul dintre echipa locală și West Ham United. În etapa cu numărul 10 din Premier League, Leicester a remizat, scor 1-1, pe teren propriu cu West Ham, după ce Balbuena a deschis scorul pentru oaspeți, iar Ndidi a egalat pe final.