Clint Demspey (33 de ani), fost fotbalist în Premier League, momentan legitimat la Seattle Sounders, va rata restul sezonului din MLS din cauza unor bătăi neregulate ale inimii.
Atacantul american nu a mai jucat din urmă cu o lună, după ce a fost supus unor investigații medicale. Dempsey va rata restul sezonului, dar și meciurile de calificare la Campionatul Mondial cu echipa SUA, din noiembrie din cauza unor bătăi neregulate ale inimii, informează Reuters.
„Revenirea sa pe teren nu este mai importantă decât sănătatea. Momentan, el va lua o pauză, spre binele său, pentru a-l avea la echipă în cea mai bună formă, în 2017”, a declarat managerul general al lui Seattle, Garth Lagerwey.
În cariera sa, Dempsey a jucat pentru: New England Revolution (2004-2006), Fulham (2007-2012), Tottenham (2012-2013) și Seattle Sounders, cu care a semnat în 2014.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER