Metalurg Donețk a fost exclusă pentru un sezon din cupele europene, pe motiv că a încălcat Legea Fair Play-ului Financiar. Problemele grupării ucrainene se trag de la transferul lui Junior Moraes de la Gloria Bistrița, când Metalurg a refuzat să achite banii pentru jucător.
La începutul anului 2011, Gloria Bistrița îl vindea pe Junior Moraes la Metalurg Donețk pentru 1.25 milioane de euro. Jean Pădureanu a preferat atunci să-l direcționeze spre Ucraina, în dauna Stelei, care oferise cu 250.000 de euro mai puțin. A fost însă o alegere nu tocmai inspirată pentru Gloria Bistrița, deoarece Metalurg n-a mai plătit niciun ban pentru acest transfer.
Imediat după ce s-au semnat actele, Jean Pădureanu a declarat că a fost nevoit să-l vândă pe Moraes deoarece atacantul brazilian avea grave probleme medicale: „Îmi pare foarte rău că l-am dat, pentru că era un jucător bun. În schimb, a trebuit să-l transfer pentru că era putred de la lovituri. Mă așteptam de la meci la meci să nu mai poată juca fotbal”, spune atunci fostul președinte al Gloriei. O afirmație care s-a dovedit lipsită de adevăr, dar care avea să-l costea foarte scump.
Vorbele lui Jean Pădureanu au ajuns și la urechile oficialilor lui Metalurg înainte ca documentele de transfer să fie înregistrate. De teama unei „țepe”, ucrainenii nu l-au mai legitimat pe Moraes și au refuzat să plătească suma trecută în contractul semnat cu Gloria Bistrița. În replică, Jean Pădureanu a depus memorii la FIFA și UEFA. Răspunsul a venit însă abia acum. Conform publicației Sport Express, Metalurg a primit interdicția de a juca în cupele europene timp de un sezon.
Informația a fost confirmată și de Sergei Zadiran, șeful Comisiei de Licențiere din Ucraina: „Decizia este finală și irevocabilă: clubul a primit interdicție de a juca în cupele europene pentru un sezon, sancțiune valabilă pentru următorii 3 ani. Indiferent dacă Metalurg va ocupa loc de cupă europeană acum, peste un an sau doi, decizia nu este atacabilă”, a declarat Sergei Zadiran, conform Great Football. Asta înseamnă că dacă Metalurg nu ocupă în acest sezon un loc de cupă europeană, interdicția UEFA rămâne valabilă timp de 3 ani. În acest moment, gruparea din Donețk se află pe poziția a 7-a în campionatul Ucrainei, cu 4 etape înainte de final, iar diferența până la primul loc care duce în Europa League este de 4 puncte.
Moraes, transferat până la urmă de Metalurg
Interesant este că echipa din Donețk a continuat să fie interesată de Junior Moraes, chiar dacă l-a lăsat să plece. Imediat după episodul din 2011, atacantul brazilian a fost legitimat de ȚSKA Sofia, club care și-a asumat o eventuală sancțiune din partea forurilor internaționale. Moraes a jucat excelent pentru ȚSKA în sezonul 2011-2012, reușind să marcheze 16 goluri în 24 de apariții. La finalul campionatului, Metalurg Donețk a trimis la Sofia o ofertă de 1.5 milioane de euro pentru Moraes, iar oficialii lui ȚSKA au acceptat.
În acest sezon, Moraes (27 de ani) a jucat pentru Metalurg Donețk în 25 de meciuri și a reușit să marcheze de 17 ori, fiind lider în clasamentul golgheterilor din Ucraina.
3 milioane de euro este cota lui Junior Moraes în prezent, conform transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER