Clubul „Centenarilor”! MSN – BBC 91 – 88. Messi, Suarez și Neymar au șansa să intre în istorie în finalul sezonului
Barcelona și Real Madrid beneficiază de două dintre cele mai bune linii ofensive din linia fotbalului, iar duelul dintre cele două mari rivale se duce în acest sezon și la acest capitol.
Messi, Luis Suarez și Neymar (MSN) au un mic avans cu câteva luni înainte de finalul sezonului, marcând împreună 91 de goluri, cu trei mai multe decât cele reușite de tridentul Bale-Benzema-Cristiano Ronaldo (BBC).
Cele trei staruri ale Barcelonei au șansa să devină în acest sezon oficial cel mai eficient atac din istoria clubului, trebunind să treacă de cota 100 pentru a depăși recordul stabilit de Messi, Eto’o și Henry, în sezonul 2008-09.
Actuala linie ofensivă a catalanilor mai are la dispoziție minim 9 meciuri (si un maxim de 12 dacă Barcelona ajunge până în finala Ligii Campionilor) pentru a marca cel puțin 10 goluri.
Bale, Benzema și Cristiano Ronaldo au împreună 88 de goluri în acest sezon, dar sunt încă departe de recordul all-time al clubului, stabilit în sezonul 2011-2012, când Cristiano Ronaldo (60), Benzema (32) și Higuain (26) au reușit 118 goluri împreună.
FOTO: Marca.com