CM Cluburi: Semifinala dintre Real Madrid și Cruz Azul, mutată la Marrakech, din cauza terenului

Semifinala Campionatului Mondial al cluburilor dintre echipa Real Madrid și formația mexicană Cruz Azul, programată marți, a fost mutată la Marrakech, din cauza condițiilor improprii din complexul Moulay Abdellah din Rabat, unde ar fi trebuit să se dispute partida.

FIFA a anunțat că a decis să schimbe locul de disputare pentru această semifinală după ce s-a consultat cu oficialii Comitetului de Organizare local, având în vedere starea terenului arenei din Rabat.

Meciul de sâmbătă seară dintre echipele Cruz Azul și Sydney Wanderers, scor 3-1, contând pentru sferturile de finală ale CM al cluburilor, s-a disputat la Rabat în condiții de ploaie torențială și pe un teren pe care erau bălți.

În cea ce-a doua semifinală a Campionatului Mondial al cluburilor se vor întâlni, miercuri, la Marrakesh, formațiile Auckland City și San Lorenzo.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 14 12. 2014, 19:59
Actualizat: 14 12. 2014, 20:00