„Cociș e 200% jucătorul lui Al Nasr”
Noul antrenor al lui Al Nasr, Walter Zenga, spune că transferul
lui Răzvan Cociș la gruparea saudită este realizat. Tehnicianul
afirmă că și-ar dori să-l antreneze din nou pe Mirel Rădoi, dar
crede că este imposibil să-l aducă pe fostul căpitan al Stelei de
la gruparea rivală, Al Hilal.
„Cociș este jucătorul lui Al Nasr 200%! Eu l-am vrut și
la Catania, și la Palermo, dar nu am putut să-l aduc. L-aș lua și
pe Mirel de la Al Hilal, dar nu pot! E ca și când s-ar duce un
jucător de la Steaua la Dinamo sau invers.”, a declarat
Walter Zenga la Sport.ro.