Colapsul sportului ucrainean. Fotbalul, baschetul și hocheiul din Ucraina sunt grav afectate de căderea regimului Ianukovici

Colapsul sportului ucrainean. Fotbalul, baschetul și hocheiul din Ucraina sunt grav afectate de căderea regimului Ianukovici
  • Publicat:
  • Actualizat:

Evenimentele din Ucraina care au dus la demiterea președintelui Viktor Ianukovici au efect puternic și în lumea sportului. Metalist Harkov, club condus de un apropiat al regimului Ianukovici, este aproape de faliment. Aceeași soartă ar putea-o avea și alte cinci echipe din prima ligă ucraineană, în timp ce Europeanul de baschet din 2015 ar putea să se organizeze în  altă țară.

  • Meciurile din prima ligă ucraineană au fost amânate pe termen nedeterminat din cauza situației politice. Campionatul trebuia să se reia în acest week-end
  • Ucraina are patru echipe în „16-imile” Europa League: Șahtior Donețk, Dinamo Kiev, Cernomoreț Odessa și Dnepr Dnepropetrovsk
  • Construcția sălilor pentru Europeanul de baschet din 2015, care trebuia să aibă loc la Kiev, Donețk, Lvov, Odessa, Harkov și Dnepropetrovsk, va fi oprită



84 de protestatari au fost uciși în confruntările cu Berkut, trupele speciale care au încercat să înăbușe revolta

Evenimentele care s-au succedat cu rapiditate în ultima săptămână în Ucraina au schimbat total polul de putere în țara ex-sovietică. Președintele Viktor Ianukovici a fost demis sâmbătă de Parlament și înlocuit cu interimarul Oleksandr Turcinov, urmând ca alegerile anticipate să aibă loc pe 25 mai. Acuzat de crime în masă și amenințat cu Tribunalul de la Haga, Ianukovici a fugit din Kiev, lucru pe care l-au făcut atât miniștrii din fostul Guvern aflat la putere, cât și oligarhii apropiați de regimul fostului președinte ucrainean. În acest moment, situația pare în continuare problematică: statul ucrainean are nevoie de 35 de miliarde de dolari în următorii doi ani pentru a evita falimentul și cere sprijinul financiar al Uniunii Europene, după ce Rusia a blocat plătirea unui împrumut de 15 miliarde de dolari în urma evenimentelor din ultimele 10 zile.

„Se schimbă președinții tuturor federațiilor sportive”
Iar dacă protestele din Kiev nu au fost de ajuns, în Sud-Estul Ucrainei, cu precădere în Simferopol, au apărut deja noi manifestări de stradă, de data aceasta pro-Rusia. Cum situația continuă să fie tensionată chiar și pe Maidanul din capitala Ucrainei, sportul a trecut deja în plan secund. Decizia Ministerului de Interne de a amâna pe termen nedeterminat campionatul de fotbal din Ucraina a fost, astfel, una normală. Și a venit într-un moment în care, la fel ca și în plan politic, sportul ucrainean este la pământ din punct de vedere financiar. Motivul? Principalele cluburi de fotbal din Ucraina sunt controlate de oligarhii protejați de regimul Ianukovici. O caracatiță care nu s-a oprit exclusiv la fotbal, ci cuprinde și echipe de baschet, hochei sau box.


S-a decis întreruperea campionatului. Oamenii de acolo știu mai bine, e normal să fie așa
Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Donețk


Nu este exclus ca aproape toate federațiile sportive din Ucraina care sunt conduse de oameni cu relații cu fostul partid al lui Ianukovici să își schimbe șefii. Se va începe chiar cu federația de fotbal și se va ajunge chiar până la federațiile de tir cu arcul sau cele de motorsport”, anunță cotidianul „Tribuna”. Însă „cutremurul” de la Kiev a afectat fotbalul într-un mod ireversibil, exact într-un moment în care Ucraina a început să conteze cu adevărat în Europa, având patru echipe în „16-imile” Europa League.


Metalist Harkov, Cernomoreț Odessa, Sevastopol, Tavria Simferopol, Zoria Lugansk și Metalurg Zaporojie sunt printre echipele care au probleme financiare după căderea regimului Ianukovici

Echipele conduse de apropiații lui Ianukovici sunt aproape de faliment
Cea mai afectată echipă este chiar principala contracandidată a Șahtiorului lui Lucescu la titlu în acest sezon, Metalist Harkov. Clubul din Nord-Estul Ucrainei a fost preluat în decembrie 2012 de Sergei Kurcenko, un tânăr afacerist de 28 de ani, acționar al unei companii, GasUkraina, care are o cifră de afaceri de 10 miliarde de dolari pe an. Și care avea o relație excelentă cu fiul lui Ianukovici, Viktor Jr. Preluarea lui Metalist de către Kurcenko a fost privită cu reticență de presa ucraineană, surprinsă de ascensiunea spectaculoasă a tânărului businessman, care a intrat în GasUkraina acum 12 ani, ca și curier. Speculațiile au fost alimentate și de declarațiile lui Ivan Savvidi, patronul lui PAOK Salonic, adversară a lui Metalist în Europa League. „Cine mai e și Kurcenko ăsta? Voi credeți că eu nu știu cine e în spatele lui și cine o conduce pe Metalist?”, a spus, atunci, Savvidis.


Metalist Harkov a fost surpriza sezonului trecut din Europa League, fiind eliminată greu de Newcastle în 16-imile competiției

Kurcenko a transformat-o pe Metalist într-o adevărată candidată la titlu în Ucraina, investind aproape 30 de milioane de euro într-un singur an. Doar că manifestările de la Kiev l-au făcut pe milionarul ucrainean să-și reconsidere poziția. Iar jucătorii lui Metalist nu și-au mai primit salariile de patru luni! „Echipa e în pragul desființării. Jucătorii nu au mai primit salariile de patru luni și și-au depus memorii”, a spus ieri Miron Markevich, antrenorul lui Metalist, care și-a anunțat și demisia. În ciuda unui comunicat de presă care dezminte problemele financiare ale echipei, situația pare cu adevărat disperată, pentru că jucătorii așteaptă acum să fie declarați liberi de contract, iar mulți și-au găsit deja echipe, potrivit cotidianului „Tribuna”.


83,9 milioane de euro este valoarea lotului lui Metalist Harkov


Dacă la Metalist situația pare deja fără ieșire, lucrurile nu stau mai bine nici la alte echipe din campionatul ucrainean. Practic, jumătate dintre echipele care fac parte din prima divizie din Ucraina au mari probleme financiare și nu știu dacă vor putea relua campionatul. E vorba despre Zoria Lugansk, Metalurg Zaporojie, Cernomoreț Odessa, Illiciveț Mariupol, Sevastopol și echipa lui Burdujan, Tavria Simferopol. Toate controlate de foști apropiați ai regimului lui Viktor Ianukovici! Ziariștii ucraineni susțin că cel puțin trei echipe se vor retrage în timpul acestui sezon din cauza problemelor financiare, situație în care s-au mai aflat alte două echipe din prima ligă ucraineană în ultimii doi ani: Krivbas Krivoi Rog și Arsenal Kiev. Asta ar duce la o situație în premieră în campionatul vecin: o ligă de minimum 12 sau maximum 14 echipe, față de 16 formații, câte au fost înscrise la startul fiecărui sezon din ultimii 10 ani!


În 2012, fostul președinte al Federației Ucrainene, Grigori Surkis, patronul lui Dinamo Kiev, a fost înlocuit de Anatoli Konkov, fost jucător și antrenor al lui Șahtior Donețk. Presa ucraineană scrie că Konkov are șanse mari să fie înlocuit din funcție în următoarele luni



Aflată pe locul 3 în Conferința de Vest a Kontinental Hockey League, Donbass Donețk ar putea avea mari probleme financiare

Criza afectează hocheiul, boxul și baschetul

Însă nu doar fotbalul va avea de suferit, cel puțin pe termen scurt, după căderea regimului Ianukovici. Sunt șanse mari ca Europeanul de basket, pe care Ucraina trebuia să îl găzduiască în 2015, să își găsească o altă locație, întrucât construcția sălilor prevăzute în proiect este deja oprită. Implicat în acest proiect era Igor Kolomoiskîi, patronul lui Dnepr Dnepropetrovsk, și unul dintre cei mai bogați oameni din Ucraina. Un buget redus serios va avea și echipa de hochei Donbass Donețk, patronată de un alt apropiat al lui Ianukovici, Boris Koleșnikov. Formația ucraineană evoluează în Kontinental Hockey League, fosta ligă rusă de hochei, având un buget de 40 de milioane de euro pe an. Și boxul ucrainean va avea de suferit, echipa Ukraine Otamans urmând să fie obligată să se retragă din World Series of Boxing.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Andra PLÂNGE în hohote de Crăciun. Cătălin Măruță a surprins-o în LACRIMI: 'Sunt atât de...'
Andra PLÂNGE în hohote de Crăciun. Cătălin Măruță a surprins-o în LACRIMI: 'Sunt atât de...'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Panică la Poarta Albă, unde elicea unei eoliene risca să fie desprinsă de vântul puternic în curtea unui azil. Zeci de bătrâni au fost evacuaţi
Panică la Poarta Albă, unde elicea unei eoliene risca să fie desprinsă de vântul puternic în curtea unui azil. Zeci…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×