Colegul lui Ionuț Nedelcearu a înscris golul etapei în Serie B, de la centrul terenului. Daniel Boloca a stabilit scorul final | VIDEO
Valerio Verre, colegul lui Ionuț Nedelcearu de la Palermo, a înscris golul etapei în Serie B. Mijlocașul de profil ofensiv a deschis scorul în minutul 38 al partidei Palermo – Frosinone cu un gol ce a amintit suporterilor rosaneri de reușitele legendarilor Fabrizio Miccoli și Giuseppe Mascara.
Colegul lui Ionuț Nedelcearu, gol de la centrul terenului în Palermo – Frosinone, din Serie B
Mijlocașul ofensiv Valerio Verre a observat că portarul oaspeților Stefano Turati este mult prea ieșit dintre buturile porții și a reușit o execuție de generic, din propria jumătate la care adversarul nu a mai putut face nimic. Jucătorul de 29 de ani a fost împrumutat de la Sampdoria în urmă cu două săptămâni pentru a ajuta „acvilele” din Sicilia să promoveze în primul eșalon al fotbalului italian.
Vezi aici VIDEO cu reușit lui Valerio Verre din Palermo – Frosinone 1-1
În minutul 61, Ionuț Nedelcearu a ieșit de pe teren acuzând o accidentare la genunchi, înlocuitorul său fiind Alessio Buttaro. Un sfert de oră mai târziu, Daniel Boloca, românul cu cetățenie italiană, a reușit egalarea și totodată primul său gol în acest sezon.
Emoții pentru Ionuț Nedelcearu: a mers direct la vestiare
După rezultatul înregistrat pe Stadio Renzo Barbera, Palermo ocupă locul 9 în Serie B cu 35 de puncte acumulate, la egalitate cu Pisa, ocupanta poziției 8, ultima care permite calificarea în play-off-ul de promovare. De partea cealaltă, Frosinone este pe locul 1 și are 13 puncte avans față de urmăritoarea Genoa, formația din Liguria are însă și un meci mai puțin disputat.
Ionuț Nedelcearu a fost notat cu 7 ca urmare a prestației din Palermo – Frosinone:
„A fost peste tot cu capul. La nevoie, a anticipat prin alunecare pentru a recupera mingea din posesia lui Frosinone. A încercat să strângă din dinți, dar a fost forțat să părăseacă terenul, s-a dus direct la vestiare”, au titrat jurnaliștii de la calciorosanero.it.