Comoara lui Messi a fost descoperită…de el. Argentinianul a arătat ce ascunde în propria casă. O cameră a tricourilor. Singurul tricou pe care l-a cerut
Lionel Messi a postat pe contul său de Instagram o poză decupată din imaginația oricărui iubitor al sportului rege. Argentinianul și-a amenajat acasă o cameră cu tricourile fotbalișilor pe care i-a întâlnit în carieră. Printre tricourile aranjate în camera-muzeu se află nume precum: Raul, Totti, Casillas, Falcao, Aimar, Agüero, Xabi Prieto.
Messi i-a pus la loc de cinste și pe doi din foștii săi colegi de la Barcelona, tricoul lui Fabregas și al lui Dani Alves sunt două piese importante în camera argentinianului.
Messi s-a pozat alături de fiul său în camera-muzeu (Sursă foto: Instagram Messi)
Din toată colecția impresionantă de tricouri, Lionel Messi a cerut o singură dată să facă un schimb, era rival și atunci, îi este rival și acum, este vorba de antrenorul celor de la Real Madrid, Zinedine Zidane.
„Eu nu cer tricouri. Dacă este vorba de un fotbalist argentinian, schimb cu el. Dacă îmi cere cineva să fac schimb, fac lucrul acesta. O singură dată s-a întâmplat să cer … i-am cerut tricoul lui Zidane„, a declarat Lionel Messi pentru publicația spaniolă Invictos.
Messi i-a cerut tricoul lui Zidane în anul 2005, când Zidane era jucător la rivala argentinianului, Real Madrid