Confesiunile lui Hagi, după despărțirea de Galata:** „Nu fac parte din viitorul clubului”
Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, vineri, după încetarea
colaborării cu Galatasaray, că este trist că pleacă, dar nu are
regrete, și a precizat că a făcut acest pas pentru viitorul
echipei, informează cotidianul Hurriyet.
„Vreau să spun un singur lucru, pe care l-am spus și în
ultima mea conferință de presă. Noi reprezentam clubul Galatasaray,
îl reprezentăm. Dăm totul pentru Galatasaray. În acest moment
pentru mine cel mai important este viitorul echipei. Am făcut acest
pas pentru viitorul echipei. După meciul cu Fenerbahce, am discutat
de mai mule ori pe parcursul acestei săptămâni cu președintele.
Deși mai aveam un an de contract, am văzut că nu fac parte din
proiectele clubului.
După ce am constatat acest lucru am discutat față în
față, ne-am înțeles și am decis să reziliem contractul. Să plece un
om este cel mai ușor. Consider că în angajamentele mele anterioare
cu Galatasaray, ca jucător și ca antrenor, lucrurile au mers bine.
Din păcate de această dată nu a fost cum mi-am dorit. Nu voi
explica acum motivele. M-am hotărât că este cel mai bine să pun
punct acum, pentru că nu fac parte din viitorul clubului.
Bineînțeles că și eu sunt foarte trist, dar în niciun caz nu
regret”, a spus Hagi la postul Galatasaray TV.
Gheorghe Hagi a precizat că își dorește ca suporterii să fie
alături de echipă, deoarece doar cu susținerea lor Galatasaray
poate fi puternică. „Suporterii sunt întotdeauna al 12-lea
jucător. Sunt foarte importanți pentru o echipă. Eu am jucat mereu
pentru ei, pentru a-i bucura. Aș vrea ca suporterii să fie
întotdeauna alături de echipă, și la bine și la rău. Doar cu
susținerea lor echipa este puternică. Știu că și ei sunt foarte
supărați, și eu plec din acest motiv”, a adăugat
tehnicianul.
Clubul Galatasaray Istanbul a anunțat, pe site-ul oficial, că
începând de vineri a încetat colaborarea cu tehnicianul Gheorghe
Hagi, de comun acord cu antrenorul român.
Gheorghe Hagi a fost numit antrenor la Galatasaray la 21
octombrie 2010. Primul meci al lui Hagi pe banca tehnică a Galatei,
în cel de-al doilea mandat al său la echipa turcă, a fost în
deplasare, cu Fenerbahce, partidă încheiată la egalitate, scor 0-0,
la 24 octombrie. Ultimul meci a fost în fața aceleiași formații,
scor 1-2, pe Turk Telekom Arena, la 19 martie.