Tocmai câștigasem Campionatul Mondial, în fața Franței. Mă plimbam prin oraș, iar oamenii mă băteau prietenește pe spate. Probabil credeau că victoria contra Franței, în finala unui Mondial, mi-a prăjit creierul. Dar era ceva ce ei nu știau. Le scăpa o piesă importantă din toată povestea. Eu eram jucătorul lui Real Madrid, nu mai eram al Milanului. Aparțineam lui Real în capul meu, în inima mea și în sufletul meu. Aveam un contract de cinci ani care mă aștepta. Calciopoli era un subiect foarte important despre care se discuta în acele zile.
Într-o zi citeai că urma să fim retrogradați, în următoarea zi că o să ne penalizeze cu 15 puncte. În altă zi apărea că o să ne retragă titlurile și trofeele. După o vreme de incertitudine, începusem să cred că nu Mark David Chapman l-a omorât pe John Lennon, ci că a fost unul dintre directorii Milanului.
Nimeni nu mai știa ce se întâmplă la Milan și care va fi soarta noastră. De un lucru eram sigur, și anume, că nu voi mai juca în Serie B. Și dacă plecam, nu m-aș fi simțit ca un trădător. Nu aveam de gând să plătesc pentru greșelile altora.
Antrenorul lui Real, Fabio Capello, a sunat la club, apoi a fost Franco Baldini, directorul lor. Toți voiau să discute cu mine. Am vorbit cu agentul meu, Tullio Tinti, și i-am spus să se intereseze ce părere are Milan despre asta.
În scurt timp, am fost chemat la Milanello. Pentru a ajunge la Liga Campionilor, trebuia să trecem de Steaua Roșie Belgrad. Tullio mi-a zis: .
A avut dreptate. Nostradamus era un amator în comparație cu Tullio.
. Unul dintre cei mai de succes antrenori din istoria fotbalului.
Nu i-a luat mai mult de un minut să mă convingă. Asta și pentru că eu văzusem contractul. Agentul meu studiase totul în detaliu. Apoi m-a sunat.
Mă imaginam deja în tricoul lor alb. Gândurile mele se duceau mereu către Bernabeu, Templul, un teren care provoacă teroare multor adversari.
Meniul era mereu la fel. Îl știam pe de rost. Starter, fel principal și apoi legendara înghețată.
Ne-am întâlnit în sala de mese, la jumătatea drumului între bucătărie și locul un Berlusconi cânta la pian și spunea glume.
Tullio a vorbit primul: „Andrea va semna cu Real”
Apoi eu: „Da!”
Apoi a vorbit Galliani, care s-a uitat direct la mine: „Andrea, prietene, nu pleci nicăieri!”
Apoi a scos o servietă de sub birou. Asta m-a făcut să zâmbesc, gândindu-mă că acolo putea fi ascunsă și Monica Lewinsky ca atunci când s-a ascuns sub biroul lui Bill Clinton.
Mi-a arătat un contract și mi-a zis: „Nu pleci pentru că vei semna asta. E pe cinci ani și am lăsat liber spațiul pentru salariu. Completezi tu cum vrei”.
Tullio mi-a smuls contractul din mână: „Ă‚sta o să îl păstrez eu!”
L-a luat acasă și l-a recitit de mai multe ori. Eu plecasem cu echipa națională și eram în cantonament la Coverciano și nu mai auzisem nimic. Credeam că voi pleca la Real. Apoi m-a sunat Tullio.
Apoi ești forțat să spui presei o grămadă de minciuni, asta și pentru că atunci când ești jucător citești o foaie scrisă de ofițerul de presă. Fără talent și fără nicio sclipire. „Nu e cazul să plec. Sunt perfect fericit la Milan”, scria pe foaie. Vrăjeală! E păcat că s-a întâmplat în felul acesta. Aș fi semnat cu Real Madrid într-o secundă. Un club mare, mai mare ca Milan. Din fericite, la finalul sezonului am câștigat Liga Campionilor. Putea fi mai rău”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER