Constantin Budescu, magie și în familie! Ce lovitură a reușit mijlocașul + A fost imitat de fiul său | VIDEO
Constantin Budescu face spectacol nu doar pe terenul de joc, ci și pe rețelele de socializare. Mijlocașul arabilor de la Damac l-a „corupt” și pe fiul său, care a reușit să îi imite loviturile spectaculoase.
Constantin Budescu traversează o formă bună în Arabia Saudită. Fostul jucător al Astrei a impresionat în ultimul meci al celor de la Damac. A oferit o pasă decisivă, iar echipa sa a reușit să se impună cu 3-2 în fața celor de la Al Nasr, în campionat.
Totuși, Budescu primește vești proaste din partea celor de la FIFA. Forul internațional l-a făcut bun de plată, deși românul a fost umilit de Al Shabab. ProSport a prezentat în exclusivitate documentele și cum se poate apăra jucătorul.
Constantin Budescu, magie și în familie! Ce lovitură a reușit mijlocașul + A fost imitat de fiul său
Budescu o duce bine în Arabia Saudită, deși Damac era serios amenințată cu retrogradarea în momentul în care românul a ajuns în Golf. Echipa a câștigat 10 puncte în ultimele etape și este la doar un punct de primul loc care asigură salvarea de la retrogradare.
Budescu are timp și de spectacol, iar fostul astral nu refuză nicio ocazie. A șutat mingea direct în portbagajul mașinii și l-a îndemnat și pe fiul lui să îl imite.
Budescu, în lotul lărgit al României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo
Budescu nu a fost în lotul lui Mirel Rădoi pentru primele trei meciuri din preliminariile Campionatului Mondial 2022. Nu puțini oameni de fotbal au criticat decizia selecționerului, care ar putea avea ochi pentru acesta în perspectiva Jocurilor Olimpice.
Budescu este pe lista lărgită a selecţionerului Mirel Rădoi pentru Olimpiada de la Tokyo, competiţie amânată anul trecut, din cauza COVID-19, pentru această vară.
2 milioane de euro este cota de piață a lui Constantin Budescu, potrivit Transfermarkt
37 de meciuri, 13 goluri și 12 assist-uri a reușit Budescu pentru FCSB
7 jocuri și o pasă decisivă a adunat mijlocașul la Damac FC