Maurizio Sarri (59 de ani) ar putea fi următorul antrenor al lui Chelsea. Tehnicianul lui Napoli l-a impresionat pe Roman Abramovich, iar miliardarul rus se gândește serios să-i achite clauza de reziliere a contractului cu Napoli și să-i ofere mână liberă pe Stamford Bridge din sezonul viitor.
Antonio Conte a câștigat de manieră entuziasmantă titlul în Premier League sezonul trecut, dar actuala stagiune îl prinde mult în spatele lui Manchester City și cu multe probleme pe cap, printre care un conflict cu David Luiz și găsirea unui atacant alături de care Eden Hazard să se poată exprima la capacitate maximă. De mai multe luni, presa din Anglia scrie intens despre posibila plecare a italianului, chiar dacă la nivel declarativ Conte se agață de cele 18 luni de contract pe care le mai are pe Stamford Bridge.
Sâmbătă, italienii de la Gazzetta dello Sport au lansat o variantă foarte interesantă, susținând că Maurizio Sarri, antrenorul lui Napoli, se află în pole-position pentru a prelua Chelsea. Conform celebrei publicații, Abramovich a rămas impresionat de stilul ofensiv al lui Sarri și de filosofia acestuia de a încerca să crească jucători cu potențial în loc să „alerge” după fotbaliști cu nume, motive pentru care e gata să achite clauza de opt milioane de euro, valabilă până la 31 mai 2018.
Cu 18 victorii, trei egaluri și o singură înfrângere în acest sezon de Serie A, Sarri a redat echipei lui Chiricheș speranța câștigării unui titlu istoric, iar imaginea foarte bună i-a fost creionată și de o serie de declarații făcute de Pep Guardiola după meciul direct din Liga Campionilor, catalanul transmițând că Napoli e una dintre cele mai puternice echipe pe care le-a întâlnit în cariera de antrenor.
De partea cealaltă, Antonio Conte vine după un 0-3 pe teren propriu cu Bournemouth, iar Chelsea ocupă doar locul al patrulea în Premier League, la 18 puncte de liderul Manchester City.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER