Contra a anunțat finalul aventurii lui Ianis Hagi la Fiorentina! Ce a observat selecționerul: „E o schimbare radicală”

Selecționarul României, Cosmin Contra, a clarificat situația lui Ianis Hagi de la Fiorentina, spunând că acesta va pleca în ianuarie pentru a merge la o echipă care să-i ofere mai mult șanse. Ianis a impresionat la echipa de tineret a Fiorentinei, dar pentru formația de seniori a strâns numai două jocuri, într-un an și jumătate. Italienii au notat de curând că Hagi Jr. va reveni la Viitorul, dacă nu va avea o ofertă din Serie A.

„Ianis va pleca de la Fiorentina in luna ianuarie. El are nevoie de meciuri. Am vazut parametrii fizici de cand a ajuns la Fiorentina si pe cei de acum si este o schimbare radicala, a progresat enorm. Dar el are nevoie de meciuri, trebuie sa joace”, a spus Contra, pentru Pro X..

Fiorentina l-a cumpărat pe Hagi Jr.  în 2016, de la Viitorul, pentru 2 milioane de euro. Până în prezent, internaționalul de tineret a bifat două jocuri pentru echipa de seniori, de fiecare dată fiind introdus în repriza secundă. Pentru echipa Primavera a marcat șase goluri și a livrat trei pase decisive, în 16 jocuri. Conform transfermarkt, cota de piață a lui Ianis Hagi e de 750.000 de euro.

Publicat: 13 12. 2017, 14:20
Actualizat: 13 12. 2017, 14:25