Contra, aproape de întoarcerea în Primera: „Am avut o discuție cu președintele de la Getafe. Are o mare datorie morală față de mine”
Cosmin Contra (40 de ani) ar putea reveni pe banca tehnică a lui Getafe, echipă pe care a antrenat-o între martie 2014 și ianuarie 2015.
Pe locul 16 al clasamentului, cu 27 de puncte în primele 28 de etape din Primera, Getafe se apropie amenințător de retrogradare, la capătul unei serii de opt meciuri fără victorie în Spania. În acest context, șefii clubului se gândesc să-l demită pe antrenorul Francisco Escriba Segura, iar una dintre variantele de înlocuire este Cosmin Contra, tehnician care a mai antrenat-o pe echipa de lângă Madrid.
În următoarea etapă, Getafe va întâlni Barcelona pe teren propriu, iar o înfrângere în fața lui Messi și compania ar putea-o duce pe loc retrogradabil. Totuși, conducătorii clublui consideră crucial meciul de peste două etape, cu Eibar, iar relația bună pe care Contra, fost jucător la Getafe, o are cu președintele clubului îl poate pune pe fostul fundaș drepta în topul listei de înlocuitori.
„Am avut o discuție cu președintele de la Getafe acum două zile, dar nu se gândește să schimbe antrenorul. Nu cred că va fi demis după meciul din weekend cu Barcelona, dar meciul de pe teren propriu cu Eibar este crucial. Președintele lui Getafe are o datorie morală foarte mare față de mine, dar asta nu înseamnă că mă va pune antrenor în perioada următoare. Sper că, dacă va fi schimbat antrenorul, să fiu măcar primul pe listă”, a spus Contra, la Digi Sport.
Liber de contract după plecarea din China, Contra a mai fost dorit în Primera Division, dar nu a ajuns la o înțelegere cu Granada.