Contra are trei oferte din Spania! Espanyol, printre cluburile care îl vor pe antrenorul român

Cosmin Contra ar putea reveni în Spania. Presa iberică notează că antrenorul român în vârstă de 40 de ani are trei oferte, două dintre acestea fiind din Primera.

Potrivit fichajes.com, fostul tehnician al celor de la Getafe a primit în urmă cu câteva zile o ofertă de la Ponferrada, însă îi ține în șah pe oficialii echipei din liga secundă, pentru că mai poartă negocieri cu alte două formații. Granada și Espanyol sunt celelalte variante pentru Contra, notează sursa citată.

Chiar dacă Espanyol i-a dat ultimatum lui Gâlcă, fostul antrenor al Stelei fiind obligat să câștige meciul cu Deportivo din etapa viitoare, Contra are cele mai mari șanse de a ajunge la Granada. Primele opțiuni ale catalanilor pentru înlocuirea lui Gâlcă sunt Jose Antonio Camacho și Joaquin Caparros, astfel că formația aflată pe penultimul loc în Primera se află în pole position pentru a obține semnătura lui Contra.

Publicat: 16 02. 2016, 09:26
Actualizat: 16 02. 2016, 09:30