Contra i-a administrat Barçei ultima umilință.** Ronaldinho, Eto’o și Puyol au fost ‘martori’. Unde s-a produs scurtcircuitul spaniolilor

„Guriță” a fost pe teren la ultimul eșec suferit de Barcelona cu 4-0. Se întâmpla în 2007, în semifinalele Cupei Spaniei

Fostul fundaș dreapta al lui Getafe, Atletico Madrid și Milan crede că Bayern a câștigat meciul din punct de vedere fizic, capitol la care Barcelona suferă enorm

Șocul produs de Bayern München marți seară a pus la lucru mulți statisticieni. Întrebarea, aceeași: „Când a fost înfrântă Barcelona ultima oară cu 4-0?”. Șase ani au trecut de atunci. Se întâmpla tot în semifinale, dar în cele ale Cupei Spaniei. În fața catalanilor nu era un colos al Europei, ci Getafe, echipă din care făcea parte și Cosmin Contra, iar la Barça jucau Ronaldinho, Eto”o sau Puyol. Fostul fundaș dreapta își amintește de acea partidă: „În tur ne bătuseră cu 5-2 și se credeau calificați în finală. Au venit relaxați. Noi ne‑am văzut de treaba noastră, am dat repede două goluri și cred că i-am surprins. S-au trezit abia când noi aveam 3-0, au avut niște ocazii, dar le-am mai dat unul până la final și ne-am calificat. Îmi aduc aminte că puțini au crezut în noi, au fost ecouri în presa din Spania, dar nu ca acum”.

„Barcelona are nevoie de o schimbare”

Cosmin Contra spune că nu se aștepta ca Barcelona să primească o corecție atât de dură. Din punctul de vedere al fostului internațional, rezultatul cu Bayern ar putea însemna sfârșitul unui ciclu. „Nu-mi venea să cred că nemții au avut inițiativă din primul minut. În ultimii cinci ani, Barcelona nu a avut rival în Europa și de-aia mi-a fost atât de greu să cred”, a mai spus „Guriță” care și-a dat cu părerea și despre șansele catalanilor la meciul retur: „Bayern e prea puternică să piardă o astfel de calificare. Cred că la Barcelona e nevoie de niște schimbări. Ori să plece unii fotbaliști, ori să vină alții, cert e că Barca are nevoie de fotbaliști mai masivi. Nemții au câștigat meciul din punct de vedere fizic în primul rând. Golurile din faze fixe au demonstrat asta. Ă‚sta e capitolul la care catalanii au nevoie de ceva în plus”.

Contra a jucat la Getafe între 2005 și 2010, bifând 109 partide în tricoul echipei spaniole

Publicat: 25 04. 2013, 08:42
Actualizat: 25 04. 2013, 08:43