Eduardo Garcia, candidat la președintia Realului și cel mai serios opozant al lui Florentino Perez a început deja, neoficial, campania electorală. Într-un interviu acordat As, cotidian de casă al madrilenilor, rivalul lui Perez susține că, în cazul în care va fi ales, va aduce pe Bernabeu cel puțin trei jucători cu nume, având deja înțelegeri cu aceștia.
"Unul dintre ei marchează meci de meci în Anglia", a spus acesta inițial, dorind să păstreze misterul asupra persoanei jucătorului în cauză. Mai târziu însă, s-a răzgândit și a spus-o pe șleau.
"Cu fotbaliști ca Drogba, putem obține rezultate imediate".
În ceea ce-i privește pe ceilalți jucători, presa speculează că ar fi vorba despre Keirrison, mijlocaș ofensiv la Palmeiras și de fundașul stânga al lui Santander, Ivan Marcano.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER