„Cormoranii” sunt pe val
FC Liverpool s-a impus dramatic în fața celor de la Manchester City, pe finalul celui mai așteptat meci din etapa a șaptea din Premier League. „Cei de la Manchester City au foarte mulți bani, dar nu au clasă”, declara atacantul olandez Dirk Kuyt (foto) cu două zile înainte de meciul pe care echipa sa urma să-l dispute la Manchester chiar împotriva celor de la City.
După ce scorul era 2-0 pentru gazde, norocul lui Liverpool s-a numit și de această dată Fernando Torres, „El Nino” reușind cu o „dublă” să-i readucă în joc pe oaspeți. Apoi echipa din orașul Beatleșilor a profitat de eliminarea lui Zabaleta, și în ultimul minut de joc a reușit să înscrie golul victoriei prin Kuyt. „Cormoranii” au un început de sezon remarcabil în care au reușit să-i învingă atât pe cei de la Manchester United, cât și pe cei de la Manchester City, aflându-se în fruntea clasamentului, alături de Chelsea.