Cosmin Contra, dispus să meargă în China: „Dacă cele două cluburi ajung la o înțelegere și oferta va fi bună pentru mine, nu poți spune nu la nimic”
Cosmin Contra este dorit cu insistență de Guangzhou R&F. club care deja a demarat negocierile cu Getafe pentru aducerea antrenorului român.
Contra admite că este conștient de aceste tratative și spune că dacă oferta va fi avantajoasă atât pentru el, cât și pentru club se va gândi serios la propunerea venită din partea grupării chineze.
„A sosit ceva la club, dar n-am nimic concret deocamdată. Dacă cele două cluburi ajung la o înțelegere și oferta va fi bună pentru mine și pentru cele două cluburi, într-un moment dificil, nu poți spune nu la nimic. În lumea fotbalului lucrurile se pot schimba de pe o zi pe alta. Dar mă simt foarte bine aici, sunt acasă și vreau să muncesc cât mai bine posibil. Improtantă e partida de mâine”, a declarat Cosmin Contra, conform DigiSport.
Getafe este dispusă să se despartă de tehnicianul în vârstă de 39 de ani dacă Guangzhou va plăti 3 milioane de euro. Chinezii îl vor și pe mijlocașul algerian Mehdi Lacen, ceea ce ar urca prețul tranzacției la 5 milioane de euro.
Cosmin Contra a semnat cu Getafe pe 10 martie 2014, înlocuindu-l pe Luis Garcia. Primul său meci pe banca lui Getafe a venit la doar trei zile după ce a preluat conducerea tehnică: 3-3, pe teren propriu, cu Granada.