Cosmin Contra ar putea reveni în antrenorat după o pauză de 9 luni, primind recent o ofertă consistentă din partea unei echipe care își dorește să evolueze, din sezonul viitor, în grupele Champions League. Digisport.ro anunță că fostul selecționer a fost ofertat de către Legia Varșovia, campioană a Poloniei.
Legia are de gând să facă un pas mare pentru performanță, astfel că după ce a reușit să consolideze un lot foarte bun pentru îndeplinirea obiectivului, a căutat soluții pentru banca tehnică. Prima dintre acestea este Cosmin Contra, potrivit digisport.ro.
Astfel, polonezii doresc să-l înlocuiască pe Aleksandar Vukovic, antrenor sârb de 40 de ani, care a activat mult timp ca interimar și care a reușit să aducă titlul la Varșovia. Legia va evolua în turul 1 preliminar pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Însă nu doar Contra este pe lista Legiei, pe listă s-ar ma afla și portughezul Ricardo Sa Pinto, despre care s-a scris în presa lusitană că ar putea să-l schimbe pe Dan Petrescu pe banca lui CFR Cluj.
Chiar dacă se află într-o perioadă de pauză, Cosmin Contra nu stă departe de fotbal în această perioadă. Fostul internațional român face parte dintr-un grup special de observatori UEFA și va asista la returul dintre Juventus și Lyon, programat vineri, 7 iulie.
Deși situația de la Dinamo este una extrem de incertă, având în vedere posibilitatea ca formația din „Ștefan cel Mare” să retrogradeze în Liga 2, Cosmin Contra are în continuare la îndemâna opțiunea de a deveni antrenor principal, din ediția viitoare de campionat.
„Guriță” este dorit de grupul de investitori care ar putea să o preia pe Dinamo, condus de spaniolul Juan Melero Marin, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate. Contra are o reputație excelent în Spania, acolo unde a reușit rezultate bune atât ca jucător, cât și ca tehnician, astfel că ar putea face parte din proiectul ambițios pe care l-ar putea dezvolta ibericii în România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER