Cosmin Contra, scandal cu șeicii arabi! L-au mințit și acum vor să-l dea afară, așa că a răbufnit

SURSĂ PRofimediaimages
Vezi galeria foto - 6 poze

Cosmin Contra este gată să intre în conflict cu șeicii arabi, după ce aceștia l-au mințit și acum vor să-l dea afară. Tehnicianul nu a mai suportat și a răbufnit, imediat după o înfrângere suferită de echipa lui.

Fostul internațional se află la cârma celor de la Damac din luna martie a anului 2023, iar de atunci a condus echipa în 49 de partide.

Cosmin Contra, scandal cu șeicii arabi!

Cosmin Contra a răbufnit imediat după ultima înfrângere suferită de echipa pe care o antrenează. Damac a pornit cu stângul în noul sezon și a pierdut în prima etapă, în fața celor de la Al Khaleej, cu scorul de 0-1, din cauza autogolului marcat de Al Anazi în minutul 16 al partidei.

La finalul meciului, tehnicianul a avut o reacție categorică și a sugerat faptul că șeicii nu investesc suficient de mulți bani în club. Astfel, echipa lui se confruntă cu adevărate probleme de lot și are dificultăți chiar și cu echipe mai slab cotate.

Totodată, Cosmin Contra a punctat faptul că este nevoit să improvizeze din cauza faptului că nu are suficienți fotbaliști pentru a acoperi posturile din echipă. Astfel, în primul meci de campionat, a jucat cu un fundaș dreapta pe postul de atacant.

„Avem buget zero. Am jucat cu un fundaș dreapta pe poziția de atacant. Devine din ce în ce mai clar că avem tot mai multe probleme împotriva unor echipe mai slabe din ligă”, a spus Cosmin Contra, potrivit SSC News.

Pentru trupa pregătită de Cosmin Contra urmează un nou test dificil, în campionat. Damac va da piept cu Al Hilal, miercuri, 28 august, începând cu ora 21.00. Partida se va disputa pe „Kingdom Arena” din Riyadh.

Cum arată parcursul lui Cosmin Contra pe banca celor de la Damac

Cosmin Contra a fost instalat pe banca celor de la Damac în luna martie a anului 2023. De atunci, timișoreanul a bifat nu mai puțin de 49 de apariții la cârma arabilor. În acest timp, a înregistrat o medie de 1.18 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de platforma de specialitate Transfermarkt.

Cosmin Contra este un tehnician experimentat, care de-a lungul carierei a antrenat mai multe echipe importante. Astfel, de-a lungul anilor, fostul mare internațional s-a aflat pe banca unor formații precum FC Timișoara, Academia Getafe, CF Fuenlabrada, Petrolul, Getafe, GZ R&F, Alcoron, Dinamo, Al Ittihad și Damac.

Totodată, Cosmin Contra a stat și pe banca echipei naționale a României. În perioada septembrie 2017 – noiembrie 2019, tehnicianul a condus prima reprezentativă

Publicat: 25 08. 2024, 20:23