:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FLovitura-grea-pentru-Cosmin-Olaroiu.-Ce-a-patit-echipa-lui-in-Emirate.jpg)
Cosmin Olăroiu nu a mai rezistat și a făcut scandal după ce echipa lui a pierdut în Cupa Emiratelor. Tehnicianul român a vorbit despre arbitraj și este de părere că echipa lui a fost dezavantajată.
Al-Sharjah a cedat pe teren propriu în fața rivalilor de la Al-Ahli Dubai, scor 1-3, în prima manșă din semifinalele Cupei Emiratelor, și păstrează șanse mici de calificare în finală.
Al-Sharjah, formație pregătită de Cosmin Olăroiu, a cedat în fața rivalilor de la Al-Ahli Dubai, scor 1-3, pe teren propriu, în manșa tur din semifinalele Cupei Emiratelor. Astfel, echipa tehnicianului român păstrează șanse mici de calificare în finală.
La sfârșitul partidei, Cosmin Olăroiu s-a arătat dezamăgit de jocul prestat de Al-Sharjah, dar și de mai multe decizii luate de brigada de arbitri.
„Au fost probleme mari cu arbitrajul! Au fost prea multe faulturi, care au fost acordate mult prea ușor. De pildă, arbitrul a dat un fault la o fază la care a ieșit golul lor al treilea. Era un moment în care dăduserăm noi gol și reduseserăm din diferență.
Eram într-un moment bun și dominam, iar arbitrul le-a dat o lovitură liberă pentru nimic. La fel, a comis o greșeală foarte mare, când am plecat pe contraatac. Aveam avantaj, dar arbitrul a oprit jocul.
Dacă oprești jocul într-o asemenea fază, atunci trebuie să dai galben. Dacă dădea galben, atunci era al doilea și automat eliminare. Dar el a oprit jocul și nici n-a dat galben. Din păcate asta e situația”, a declarat Cosmin Olăroiu, în cadrul conferinței de presă.
Chiar dacă s-a confruntat cu mai multe absențe, Cosmin Olăroiu este de părere că echipa lui a reușit să facă un joc foarte bun, bazându-se pe mai mulți jucători care nu au prins prea multe minute. Totodată, tehnicianul român este de părere că rezultatul final nu este corect.
„Paradoxal, noi am jucat mai bine decât în ultimul meci. Am controlat jocul și ne-am creat situații! Am avut o posesie mai mare, dar când faci greșeli la fazele fixe atunci plătești prețul.
Bineînțeles că rezultatul e dezamăgitor, mai ales prin prisma jocului. Al-Ahli Dubai mi se pare o echipă foarte puternică, care s-a și bazat, în mare măsură, pe jucătorii care au fost pe teren și în meciul precedent, în Champions League.
Noi, din cauza conjuncturii, din cauza convocărilor la echipele naționale, am dat minute unor jucători cu mai puține meciuri în ultima perioadă. Pentru unii dintre ei sunt bucuros, pentru că au arătat că pot fi niște soluții pentru echipă.
Nu pot să spun că mă bucur atunci când pierd, dar prestația acestor jucători, cărora le-am dat minute, e un lucru pozitiv. Dar revin și spun că rezultatul de acum e injust”, a mai spus tehnicianul român.