Cosmin Olăroiu și secunzii săi se întorc în China: „Vom intra direct în carantină. A fost greu fără fotbal”

Cosmin Olăroiu, antrenorul celor de la Jiangsu Suning, a plecat în această dimineață în China alături de cei trei români din staff-ul său: Eugen Nae, Cătălin Necula și Gabriel Caramarin.

„Mâine dimineață plecăm în China. Nu am mai lucrat din 2 decembre, când din Dubai echipa s-a întors acasă, iar noi am venit în țară. Abia așteptăm să muncim, asta știm să facem cel mai bine. A fost greu fără fotbal. În mod sigur toți cei patru români din staff vom intra 14 zile în carantină.

Chinezii au scăpat relativ repede de coronavirus pentru că tot ceea ce vedeți pe internet este adevărat. Este cel mai disciplinat și strict popor din lume. Așa oameni calculați și disciplinați nu am văzut în viața mea. Mâine pe aeroport noi știm exact ce vom face pas cu pas. Totul, până în cele mai mici detalii. Și nu numai noi, toți știu ce au de făcut și, mai important, se respectă”, a declarat Eugen Nae la Radio Sport 1.

Eugen Nae

Să știți că și în China, la început, ca și în alte țări, lumea a luat totul în glumă, doar că după aceea s-au trezit. Sperăm să ne urmăriți la meciuri cât mai curând și urăm sănătate tuturor românilor” – Eugen Nae

La ora redactării acestei știri, China număra 3.261 de morți din cauza coronavirusului, fiind pe locul 2 la acest capitol, după Italia, care a ajuns la 4.825.

Publicat: 22 03. 2020, 14:52
Actualizat: 22 03. 2020, 15:00