„Coțofenele” și-au luat zborul!** Vezi cum și-a revenit Newcastle după retrogradarea din Premier League

Echipa Newcastle, care a învins, scor 2-1, pe Sheffield United,
în etapa a 42-a a ligii secunde engleze, și-a asigurat promovarea
în Premier League, beneficiind de remiza dintre Nottingham Forest
și Cardiff, scor 0-0.

Newcastle, retrogradată sezonul trecut, este pe primul loc în
liga secundă, cu un avans de 17 puncte față de Nottingham Forest,
ocupanta poziției a treia, cu patru etape înainte de final.
Newcastle și-a asigurat unul dintre primele două locuri care
garantează o promovare directă.

Patronul a vrut să
vândă echipa după ce a retrogradat

După ce au retrogradat la finele sezonului precedent,
„Coțofenele” au intrat într-o perioadă extrem de zbuciumată. Alan
Shearer, jucător ce poate înlocui oricând fără probleme emblema
clubului, jucând pentru această formație nu mai puțin de zece
sezoane, s-a retras de la cârma grupării din Newcastle, după ce a
asigurat conducerea tehnică pentru ultimele opt etape ale sezonului
2008-2009.

La acea dată patronul trupei de pe Saint James Park, Mike Ashley,
declara ca intenționează să vândă clubul, însă în cele din urmă
Ashley a revenit asupra deciziei sale. Patronul celor de la
Newcastle l-a numit atunci în funcția de antrenor interimar pe
Chris Hugthon, până la aducerea unui tehnician consacrat care să
poată promova formația în prima ligă.

Totuși, rezultatele foarte bune înregistrate de Hughton în debutul
sezonului de Championship , 1-1 cu West Bromwich Albion în prima
etapă sau 3-0 cu Reading în runda a doua, performanțe susținute de
alte patru etape fără înfrângere i-au conferit acestuia liniștea
necesară pentru a-și putea continua munca și pentru a-și îndeplini
obiectivul: promovarea în Premier League.

După victoria contra celor de la Sheffield United, trei puncte ce
asigură prezența și din punct de vedere matematic al celor de la
Newcastle în Premier League, în sezonul viitor, Chris Hughton
rămâne modest afirmând că meritul pentru această performanță revine
exclusiv elevilor săi.

„Eu sunt managerul, dar echipa este cea care a obținut promovarea.
Am păstrat foarte mulți jucători experimentați, iar acești
fotbaliști și-au dat seama că pot reveni în lumina reflectoarelor
doar dacă promovează alături de echipă. Nu sunt un tip foarte
emotiv, dar trebuie să recunosc că am obținut un rezultat minunat.
Am fost pe primul loc foarte mult timp și ar fi o mare dezamăgire
dacă nu am câștiga titlul în Championship”
, a declarat
Chris Hughton pentru The Guardian.

WBA
păstrează șanse reale de a promova alături de
Newcastle

Echipa românului Gabi Tamaș, West Bromwich Albion, a remizat în
această etapă, scor 1-1, în meciul disputat în deplasare contra
celor de la Watford și se află în acest moment pe poziția a doua,
având un ecart de 11 puncte față de echipa aflată pe locul trei,
Notthingham Forest.

Publicat: 06 04. 2010, 12:28
Actualizat: 06 04. 2010, 13:43