CR7 poate doborî în acest sezon recordul unei foste Ghete de Aur** dată de România!
Portughezul Cristiano Ronaldo și-a anunțat astăzi intenția de a
reuși în acest sezon performanța de a marca peste 38 de goluri,
pentru a depăși astfel recordul deținut de Hugo Sanchez (1989-1990)
și Telmo Zarra (1950-1951), ambii marcatori a câte 38 de goluri
într-un sezon.
Cifrele spun însă că portughezul are așteptări modeste în
comparație cu ce ar putea realiza. Un simplu calcul, arată că
Ronaldo a avut în acest sezon o rată de 1,21 goluri pe meci, adică
mai mult de un gol marcat pe partidă.
În cazul în care va fi ferit de accidentări și suspendări, dar își
va păstra și norma de reușite de până acum, Cristiano ar putea
depăși lejer nu doar performanța lui Sanchez și Zarra, ci chiar și
pe cea a fostului mare atacant dinamovist Dudu Georgescu, marcator
a 48 de goluri într-un singur an competițional și câștigător al
Ghetei de Aur la finalul sezonului 1976-1977.
Ronaldo are în acest moment 32 de goluri marcate, în timp ce
principalul său rival, Lionel Messi, are 31. Cei doi s-au
confruntat umăr la umăr și în stagiunea precedentă pentru trofeul
de golgeter al Europei, argentinianul ieșind câștigător: 34 de
goluri în 35 de meciuri, față de 27 de reușite în 29 de partide ale
portughezului.