Real Madrid se deplasează astăzi la Valencia, pentru meciul cu Levante, iar Jose Mourinho are mari probleme de lot înainte de partida cu ocupanta locului 6 în Primera.
Fără niciun atacant veritabil apt, tehnicianul portughez a decis să-l folosească pe Cristiano Ronaldo pe poziția „numărului nouă”, pentru a face uitate absențele lui Benzema și Higuain.
Cu 11 goluri marcate în în primele 10 etape, Ronaldo va încerca astăzi să înscrie și pe arena Ciutat de València, singura din Primera Division, alături de El Riazor, pe care starul portughez nu a dat încă vreun gol.
Jurnaliștii de la Marca vorbesc astăzi despre un început de criză pentru Ronaldo: nu a mai marcat de două meciuri (cu Zaragoza, în primera și cu Dortmund în Champions League). Oricât de ciudat ar părea, cifra reprezintă un adevărat record negativ pentru Ronaldo: în sezonul actual nu a existat o perioadă mai lungă de ineficiență, iar din cele 14 meciuri disputate de Real Madrid în toate competițiile, până la meciul cu Zaragoza, doar în trei Ronaldo nu s-a aflat pe lista marcatorilor.
În aceste condiții, mutarea pregătită de Mourinho pentru partida cu Levante va fi prine primită de CR7, care va avea cu siguranță mai multe șanse să-și treacă numele pe tabela de marcaj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER