Cristiano Ronaldo a marcat din nou pentru Real Madrid și își menține echipa la opt lungimi în spatele Barcelonei, însă a terminat meciul cu Celta Vigo supărat foc.
Cristiano Ronaldo a suferit o tăietură pe piciorul stâng, în zona tibiei, iar spaniolii scriu că portughezul e acum incert pentru meciul cu Dortmund, din Liga Campionilor, dar că, cel mai probabil, va juca.
Din ce se vede în imagini, „accidentarea” constă într-o zgârietură, una urâtă ce-i drept, și e greu de crezut că Ronaldo ar putea lipsi de pe teren pentru așa ceva.
Cum era de așteptat, fanii nu au ratat ocazia să-l taxeze pe lusitan pentru atenția exagerată pentru aspectul său fizic: „Cu Ronaldo nu se știe niciodată. Cum să apară așa într-un meci oficial?„, „Să-și dea și el cu o cremă și poate juca„, „Pentru asta să lipsească?! Pentru o zgârietură? Aș vrea să-l văd jucând rugby sau handbal, să-l văd acolo cum ar reacționa…„
foto: Marca
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER