„Cred că va alege Premier League!” Cât mai poate Deportivo să-l țină pe Florin Andone? Opțiunile românului după evoluțiile impresionante
Florin Andone traversează cea mai bună formă a carierei în tricoul lui Deportivo La Coruna, iar în ultima rundă și-a ajutat echipa să obțină o remiză pe terenul lui Las Palmas, scor 1-1. Andone a înscris golul egalizator în minutul 69, cu o execuție la colțul scurt și a ajuns astfel la șapte goluri și două pase decisive reușite pentru SuperDepor, toate în ultimele nouă partide.
Internaționalul român de 23 de ani a fost cumpărat în vară de Deportivo de la Cordoba, cu patru milioane de euro, iar atacantul se felicită cu siguranță pentru decizia de a rămâne în Spania, în detrimentul unei oferte primită din Turcia, de la Galatasaray.
De Andone se interesează acum mai multe formații importante din Europa, printre care se numără Fiorentina, dar și echipe din Premier League.
Fostul mare atacant român Gheorghe Craioveanu a dezvăluit că intențiile Fiorentinei de a-l achiziționa pe Andone sunt cât se poate de serioase, dar că sunt șanse mari ca vârful naționalei să aleagă să meargă în Premier League.
„Este real interesul Fiorentinei pentru Andone, dar eu știu că este dorit și de mai multe cluburi din Anglia. Cred că în cele din urmă va alege să joace în Premier League”, a declarat Craioveanu la Digi Sport.